“Fiecare zi începe cu minimum 15 minute de gimnastică de dezmorţire, dar făcută în forţă. Când am timp de 30 de minute de sport, adaug mai mult elemente de stretching, dar şi de întreţinere de masă musculară, folosind două gantere de 3 kilograme fiecare şi un ministepper. Iau cam toate grupele musculare la rând şi mă asigur că au fost bine activate, ca şi sângele şi cheful de viaţă”, ne-a dezvăluit Mihaela.
Se antrenează pentru maratonul din 4 mai
Iar rezultatul se vede cu ochiul liber: Mihaela a făcut ceva bicepşi, care se iţesc la cea mai mică acruire de braţ din partea vedetei. De altfel, braţele Mihaelei încep să semene din ce în ce mai mult cu ale Madonnei, care, după ani şi ani de sport intensiv, a ajuns să aibă nişte muşchi de toată frumuseţea.
De ceva vreme încoace, Mihaela Rădulescu a intensificat antrenamentele zilnice pentru că vrea să fie în formă maximă la maratonul “Wings for Life World Run”, care va avea loc la data de 4 mai.
“Mărturisesc că nu e forma mea preferată de mişcare, dar acum n-am încotro, pentru că vreau să fac măcar 20 km la acest maraton. Nu e primul la care particip, mi-am făcut deja «botezul» la două ediţii ale cursei de la Monaco, «No finish line»”, ne-a mai povestit Mihaela.
Şi Vancea s-a apucat de exerciţii
Criticată în vara trecută pentru faptul că luase proporţii şi făcuse ceva colăcei dizgraţioşi, de netrecut cu vederea pentru cineva care a terminat Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Roxana Vancea (23 de ani) s-a pus pe treabă, nu glumă!
Sătulă ca lumea să comenteze că e cam plinuţă, mai ales că avusese un trup perfect pe vremea când era asistentă la “Neatza” cu Răzvan şi Dani, focoasa brunetă lucrează acum până la epuizare la sala de sport.
Aici efectuează nişte exerciţii complicate, folosind o bară specială, sub îndrumarea antrenorului ei de fitness, Lucian Ionescu, un tip plin de pătrăţele.