Unele dintre atacuri au fost de o răutate puțin exagerată, fără niciun fel de justificări din partea ei sau din partea altcuiva. Și atunci, sinceră să fiu, nu am putut să le iau prea în serios. Așa că să mă scuzați, dar o să mai râd dacă o să mai fie cazul”, a declarat Mihaela Rădulescu, pentru emisiunea „Vedete fără secrete”, prezentată de Cristi Brancu, la Europa FM.

„E păcat. Noi ar trebui să fim exemple bune de urmat”

Diva crede că fosta „Zână a Surprizelor” a făcut o greșeală în momentul în care a dezgropat securea războiului.
„Strict profesional vorbind a făcut o greșeală mare, o gafă pe care aș fi sfătuit-o să nu o facă. Nu e în regulă să-și ataci concurența, chiar dacă e vorba de una trecută. Nu e o imagine bună despre tine să te apuci să vorbești ciudat sau cu răutăți când nu ai niciun motiv pe lumea asta.  Dacă aș fi fost consilierul ei i-aș fi spus că nu e în regulă.

E păcat. Noi ar fi trebuit să fim niște exemple bune și așa să rămânem. E trist, dar pentru mine a fost amuzant, pentru că am o detașare de lucrurile astea și e greu să mă mai enerveze vreun atac la adresa mea”, a adăugat Mihaela.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Viva.ro

Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Condimentul care îți taie pofta de țigări. Se găsește la orice supermarket și te ajută să spui stop fumatului
FANATIK.RO
Condimentul care îți taie pofta de țigări. Se găsește la orice supermarket și te ajută să spui stop fumatului
Directă din fire, Dana Budeanu a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. După ce l-a numit ”fătălău în pantaloni roșii” în fața tuturor, acum a spus clar: ”Până la o limită...” Nimeni nu se aștepta la ce a urmat

Prognoza meteo pentru 12- 19 ianuarie. Vremea va fi închisă în întreaga ţară, cu intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte. De când se mai încălzeşte
Observatornews.ro
Prognoza meteo pentru 12- 19 ianuarie. Vremea va fi închisă în întreaga ţară, cu intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte. De când se mai încălzeşte
Horoscop 12 ianuarie 2025. Scorpionii se lasă prinși, fără luptă, în mrejele unor situații demult trecute, ca să se simtă din nou ca atunci
HOROSCOP
Horoscop 12 ianuarie 2025. Scorpionii se lasă prinși, fără luptă, în mrejele unor situații demult trecute, ca să se simtă din nou ca atunci

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI