În urmă cu ani buni, National Geographic a lansat o ediție de colecție dedicată Revoluției din 1989. Mihaela Rădulescu apare în două fotografii realizate în timpul evenimentelor din decembrie 1989, în Bucureşti.

În prima poză, cu părul prins în coadă, alături de câțiva membri ai gărzilor patriotice, tânăra studentă Mihaela Rădulescu vâna securişti sau terorişti prin subsolurile fostului Comitet Central. În mână, aceasta ținea un pistol.

„Îmi aduc aminte că am petrecut ceva timp în dimineaţa zilei de 23 decembrie cu acel grup. Căutau securişti ascunşi prin subterane sau catacombe. Toată lumea era nervoasă. Cu o zi înainte, prietenul meu Jean Louis Calderon (jurnalist francez – n.r.) murise. L-am dus cu o noapte înainte la morgă. Sunt nişte amintiri foarte triste”, a spus pentru Libertatea Patrick Durand, fotoreporterul care a imortalizat imaginea cu Mihaela înarmată.

Mai târziu, pentru ziarul Ring, Mihaela Rădulescu a confirmat în 2003 că ea era în poză: „La Revoluție eram blondă, tunsă periuță. Da, sunt şi în această poză. Pistolul, căci bănuiesc că vă interesează cel mai mult, e un TT rusesc, pe care l-am primit «obligat-forţat» la intrarea în CC. Măcar eu aveam habar de utilizarea unei arme, făceam tir pe vremea aceea, la Poligonul Tunari. N-am tras nici un foc.

Palatul Bragadiru și grădinile au fost scoase la vânzare pentru 25 de milioane de euro. Povestea bijuteriei imobiliare din București
Recomandări
Palatul Bragadiru și grădinile au fost scoase la vânzare pentru 25 de milioane de euro. Povestea bijuteriei imobiliare din București

Aşa cum l-am primit (adică încărcat), aşa l-am predat. (…) Nu m-am luat niciodată în serios în rol de «revoluţionară», nu mi-am cerut drepturi, nu am fost activă în nicio organizaţie de profil. Aveam 20 de ani şi trăiam o aventură pe viaţă şi pe moarte, cu mintea (şi freza) de atunci”.

Mihaela Rădulescu, cu pistolul în mână la Revoluția din 1989: „Era un TT rusesc, l-am primit încărcat”. A confirmat că ea e în poză
Foto: National Geographic

A doua poză cu Mihaela Rădulescu

Patrick Durand apare și el în cea de-a doua fotografie care o înfăţişează pe Mihaela Rădulescu de la Revoluția din 1989. În această imagine, ea stă în genunchi, alături de mai mulţi jurnalişti străini la catafalcul cameramanului francez Jean Louis Calderon, decedat în 22 decembrie 1989.

Mihaela Rădulescu, cu pistolul în mână la Revoluția din 1989: „Era un TT rusesc, l-am primit încărcat”. A confirmat că ea e în poză
Foto: National Geographic
Lista finală de candidați la alegerile prezidențiale 2025. Cine sunt cei 11 români care vor să ajungă la Cotroceni
Recomandări
Lista finală de candidați la alegerile prezidențiale 2025. Cine sunt cei 11 români care vor să ajungă la Cotroceni

Jurnalistul francez Jean Louis Calderon avea doar 31 de ani, când şi-a pierdut viaţa, în timpul evenimentelor din decembrie 1989, în Bucureşti. Calderon era cameraman al postului francez Le Cinq şi în seara zilei de 22 decembrie a murit strivit, accidental se pare, sub şenilele unui tanc, în Piaţa Palatului. În memoria sa, o stradă din bucureşti şi un liceu din Timişoara îi poartă numele.

Mihaela Rădulescu, viață la Monaco

Despre viața la Monaco, Mihaela Rădulescu a avut numai cuvinte de laudă. Are o viață activă, călătorește mult cu iubitul, Felix Baumgartner, lucru care o face fericită pe deplin. „E mult mai bun mediul acolo, ca să zic așa, pentru o disciplină de viață. Poate și pentru că am mai puține lucruri de muncit. În România e mai greu cu filmările, cu proiecte, cu emisiuni.

Aici nu am timp să mănânc la ore regulate. Acolo am timp de lucrurile astea și am avut timp în toți anii ăștia acolo pentru că te organizezi cumva și după programul copilului care are școală pe anumite ore, care mănâncă la anumite ore.

mihaela-radulescu-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11
Ce înseamnă un armistițiu Rusia-Ucraina pentru securitatea Mării Negre. Rolul determinant al Turciei | Analiză
Recomandări
Ce înseamnă un armistițiu Rusia-Ucraina pentru securitatea Mării Negre. Rolul determinant al Turciei | Analiză

Cred că toate mamele își schimbă programul după ceasul copilului. Acolo trăiesc ceva mai disciplinat la capitolul ăsta, dar la fel de activ. Eu trăiesc dintr-un loc în altul, asta și pentru că circul mult pe Planetă, Felix merge în multe locuri, merg cu el când nu am altceva de făcut. E o viață foarte activă, foarte diferită de o viață normală și casnică. Nu mă plâng niciodată, nu îmi e greu, nu sunt aia care să zic că nu mai pot”, spunea ea acum câțiva ani.

Vedeta are și un băiat din căsnicia cu Elan Schwarzenberg, fiu care începuse studiile în America.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, Margherita de la Clejani e total schimbată! Zici că e altă persoană! Cum arată la 32 de ani, după toate scandalurile, și cu ce se ocupă acum / FOTO
Unica.ro
Wow, Margherita de la Clejani e total schimbată! Zici că e altă persoană! Cum arată la 32 de ani, după toate scandalurile, și cu ce se ocupă acum / FOTO
Ce face Daciana Sârbu, la două luni de la anunțul divorțului de Victor Ponta. I-a luat pe toți prin surprindere când a fost surprinsă cu o persoană extrem de cunoscută în showbiz
Viva.ro
Ce face Daciana Sârbu, la două luni de la anunțul divorțului de Victor Ponta. I-a luat pe toți prin surprindere când a fost surprinsă cu o persoană extrem de cunoscută în showbiz
Doamne, ce tragedie! O somitate din România și-a pus capăt zilelor în cel mai terifiant mod posibil. Nici în filme de groază nu vezi asta
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce tragedie! O somitate din România și-a pus capăt zilelor în cel mai terifiant mod posibil. Nici în filme de groază nu vezi asta
Viciul care i-a luat doi ani din viață lui Dorinel Munteanu. Primul care l-a dat de gol a fost Ionel Ganea
Adevarul.ro
Viciul care i-a luat doi ani din viață lui Dorinel Munteanu. Primul care l-a dat de gol a fost Ionel Ganea
Mădălina Ghenea, imagini spectaculoase de pe străzile din New York. Actrița a fost surprinsă într-o ținută extrem de provocatoare. FOTO
Elle.ro
Mădălina Ghenea, imagini spectaculoase de pe străzile din New York. Actrița a fost surprinsă într-o ținută extrem de provocatoare. FOTO
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Influencerul Alin Borcan a ieșit pe jumătate dezbrăcat și cu pușca în mână în fața casei, după percheziții: "L-au căutat pe domnul Georgescu la mine în sertare"
Observatornews.ro
Influencerul Alin Borcan a ieșit pe jumătate dezbrăcat și cu pușca în mână în fața casei, după percheziții: "L-au căutat pe domnul Georgescu la mine în sertare"
Horoscop 20 martie 2025. Vărsătorii simt nevoia să iasă din mediul în care se află mai tot timpul și e un lucru bun
HOROSCOP
Horoscop 20 martie 2025. Vărsătorii simt nevoia să iasă din mediul în care se află mai tot timpul și e un lucru bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI