„Nu-mi plac dietele şi nu cred în înfometare, dar am descoperit că-mi face tare bine câte o cură de detoxifiere, pe care încerc să o ţin câte o săptămână pe lună”, mărturiseşte Mihaela Rădulescu pe pagina sa de socializare, continuând să dezvăluie, pas cu pas, care este regimul alimentar pe care îl urmează.
„- suc de legume în fiecare dimineaţă (castravete, ginger, ţelină şi încerc să-l fac mai plăcut, adăugând şi un măr)
– înlocuiesc cafeaua cu ceai verde, la care adaug puţin ginger şi multă lămâie.
– îmi fac un masaj cu sare de Himalaya (aia grunjoasă) la picioare, începând de la tălpi şi până la şolduri – stimulează circulaţia şi sistemul limfatic şi ca bonus, lasă pielea foarte fină.
– mănânc de 3 ori pe zi, la ore fixe, fără ronţăieli între mese. De sete, beau apă şi iaurt lichid, dar numai între mese, nu în timpul lor.
– nu mănânc decât un singur fel de mâncare (bine, asta fac în general, pentru că 2 feluri devin o capcană:))
– cu cel puţin 3 ore înainte de somn opresc orice poftă de mâncare şi „mă satur” doar cu ceaiuri fără teină sau apă.
– adaug proteine la fiecare masă, ca să-mi menţin nivelul energetic şi să-mi ţin în ordine zahărul din sânge.
– pentru că iarna pierdem energie ca să ne menţinem căldura în organism, e bine să alegem doar mese calde, nu reci, cu excepţia salatelor, dar care nu trebuie să ştie ce-i ăla sos.
La toată treaba asta, adaug porţia zilnică de sport şi mişcare. Când reuşesc să mai fac şi câte o faptă bună şi să am şi …voie bună, simt că trăiesc exact aşa cum îmi doresc.
Încercaţi, n-aveţi de pierdut decât..nişte kilograme şi ceva din simpatia celor din casă:)), care vor fi uşor derutaţi de nouă schimbare…. Vor sfârşi prin a va înţelege, mai ales când vor vedea că radiaţi şi aveţi şi mai multă energie pentru ei….”.

Care sunt datele alegerilor prezidențiale 2025, stabilite în prima ședință de coaliție PSD-PNL-UDMR din acest an
Recomandări
Care sunt datele alegerilor prezidențiale 2025, stabilite în prima ședință de coaliție PSD-PNL-UDMR din acest an

raduleasca_5f007c.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
S-a aflat motivul real pentru care asistenta de la UPU Constanţa și-a luat viața. Ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și fostul soț, tatăl fetiței lor de trei ani. Mărturia unei apropiate a tinerei: "Pitica mea...".
Viva.ro

Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Libertateapentrufemei.ro
Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Noul tip de pește din comerț care înlocuiește somonul. E delicios, bogat în vitamine, dar este mai ieftin
FANATIK.RO
Noul tip de pește din comerț care înlocuiește somonul. E delicios, bogat în vitamine, dar este mai ieftin
Cum și-a amenajat Maurice Munteanu apartamentul de 117.000 de euro din București. Imaginile s-au viralizat pe internet! Wow, ce decor!
Unica.ro
Cum și-a amenajat Maurice Munteanu apartamentul de 117.000 de euro din București. Imaginile s-au viralizat pe internet! Wow, ce decor!
Iancu Guda, reacţie despre ce va face România, după ce Trump a cerut 5% pentru Apărare statelor NATO
Observatornews.ro
Iancu Guda, reacţie despre ce va face România, după ce Trump a cerut 5% pentru Apărare statelor NATO
Horoscop 9 ianuarie 2025. Peștii trebuie să evite concluziile radicale, care nu vor face decât să le accentueze starea de anxietate legată de viitor
HOROSCOP
Horoscop 9 ianuarie 2025. Peștii trebuie să evite concluziile radicale, care nu vor face decât să le accentueze starea de anxietate legată de viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI