Vedeta a postat pe Facebook o poză cu Hannes Arch, care avea 49 de ani și era unul dintre cei mai buni piloți de elicopter.  „L-am cunoscut pe Hannes în urmă cu patru ani, în calitate de jurnalist. Îi admiram de multă vreme cariera. Ne-am împrietenit. Felix și Hannes erau prieteni foarte apropiați și parteneri. Am cunoscut-o și pe Miriam, dragostea vieții lui. Este cumplit de greu să exprim toată durerea mea. Hennes, vei rămâne mereu eroul meu cu zâmbetul pe buze”, a scris Mihaela Rădulescu pe Facebook.

Mihaela Rădulescu s-a născut pe 3 august 1969 la Piatra Neamţ şi este una dintre cele mai apreciate şi mediatizate vedete tv din România, dar în tinereţe nici nu visa să ajungă vreodată să lucreze în televiziune, pasiunea şi ocupaţia ei fiind sportul. În ceea ce privește viața personală, Mihaela Rădulescu a fost căsătorită de trei ori. În 1989 a mers la altar cu Bogdan Rădulescu, al cărui nume l-a şi păstrat, numele ei de fată fiind Ţiganu. Apoi, în 1997 s-a căsătorit cu Ştefan Bănică Jr., de care a divorţat acuzându-l că a înşelat-o, iar ultimul mariaj a fost cu omul de afaceri Elan Schwarzenberg. Cei doi s-au căsătorit în 2004 şi au divorţat în 2008. Mihaela are împreună cu ultimul soţ un băieţel, Ayan.

Mihaela Rădulescu are o relație  Felix Baumgartner

Din 2008 și până la finalul anului 2014, vedeta a format cu cuplu cu prezentatorul tv Dani Oţil, care e cu 11 ani mai tânăr decât ea. În octombrie 2015, cu ocazia unui interviu, Mihaela Rădulescu l-a cunoscut pe Felix Baumgartner, austriactul devenit celebru după ce a sărit din stratosferă. Cei doi au aceeași vârstă, dar împart și pasiunile pentru sporturile extreme. ”S-a format o legătură între noi doi din prima clipă în care ne-am văzut. Ne potrivim perfect, e o fată foarte amuzantă, are multă grijă de mine, facem multe lucruri împreună și mă sprijină”, povestea în urmă cu un an Felix.

Urmărește-ne pe Google News