Răduleasca are la activ trei divorţuri

Mihaela Rădulescu se mărită cu Oțil în SUA? EXCLUSIV
Elan Schwarzenberg, Ştefan Bănică jr, Bogdan Rădulescu
Mihaela Rădulescu a fost căsătorită de trei ori: în 1989 cu Bogdan Rădulescu, al cărui nume l-a şi păstrat, numele ei de fată fiind Ţiganu. Apoi, în 1997, s-a măritat cu solistul Ştefan Bănică jr, de care avea să divorţeze trei ani mai târziu, din cauza repetatelor lui infidelităţi, iar ultimul mariaj a fost cu omul de afaceri Elan Schwarzenberg. Cei doi s-au căsătorit în 2004 şi au divorţat, “cu cântec”, în 2008. Ea l-a acuzat că a înşelat-o de nenumărare ori, cu femei al căror nume îl cunoaşte. Mihaela şi Dani se iubesc de patru ani, însă au avut până acum o relaţie “la distanţă”. Mihaela a declarat de curând că toţi bărbaţii din viaţa ei au înşelat- o, însă nu a menţionat dacă printre ei se numără şi prezentatorul Antenei 1.

Mama lui Dani este împotriva mariajului

Mihaela Rădulescu a ales, înaintea căsniciei cu Elan, să treacă la religia acestuia, cea mozaică. Însă, ca să se “transfere” de la creştinism la iudaism, ea a trebuit să susţină câteva examene foarte stricte, unul la Ierusalim, în prezenţa a trei rabini, şi un altul în faţa rabinului din Bucureşti. La botez, Mihaela a primit şi un nume nou, Judith. Din cauza convertirii la această religie, în care Iisus Hristos nu este recunoscut drept fiul lui Dumnezeu, mama lui Dani, de religie ortodoxă, nici că vrea să audă de o posibilă nuntă a fiului său cu Mihaela.
Săptămâna trecută, fotoreporterii ziarului Libertatea i-au surprins pe cei doi porumbei la cumpărături. Dani şi Mihaela dăduseră iama în magazinele cu produse casnice, semn că au grijă împreună de locuinţa lor

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Povestea a doi români care s-au mutat cu cei 8 copii ai lor într-o casă abandonată din Franța. Proprietarii au chemat poliția
Știrileprotv.ro
Povestea a doi români care s-au mutat cu cei 8 copii ai lor într-o casă abandonată din Franța. Proprietarii au chemat poliția
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Trei cuvinte scurte ale lui Cornel Dinu despre prestația lui Ianis Hagi în Cipru – România 0-3
FANATIK.RO
Trei cuvinte scurte ale lui Cornel Dinu despre prestația lui Ianis Hagi în Cipru – România 0-3
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
GSP.RO
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
Horoscop zilnic pentru luni, 14 octombrie 2024. Rac, ai șanse mari să găsești dragostea
FANATIK.RO
Horoscop zilnic pentru luni, 14 octombrie 2024. Rac, ai șanse mari să găsești dragostea
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Afacerea cu care Octavian face profit 5.000 de lei pe zi. Investiţia a fost de 10.000 de euro
Observatornews.ro
Afacerea cu care Octavian face profit 5.000 de lei pe zi. Investiţia a fost de 10.000 de euro
Horoscop 14 octombrie 2024. Berbecii au nevoie de un strop de sensibilitate pentru a fructifica oportunitățile pe care le oferă ziua de astăzi
HOROSCOP
Horoscop 14 octombrie 2024. Berbecii au nevoie de un strop de sensibilitate pentru a fructifica oportunitățile pe care le oferă ziua de astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI