Mihaela, fosta soție a lui Cristi Borcea și Alina păstrează o relație civilizată chiar dacă și-au disputat cândva același bărbat. Chiar dacă s-a despărțit de Mihaela, dinamovistul Cristi Borcea a avut grijă ca fostei sale familii, formată din Mihaela și cei trei copii pe care-i au împreună, să nu le lipsească nimic și le-a asigurat un trai mai mult decât decent. Așa se face că problemele pe care bărbatul le-a întâmpinat cu legea și faptul că a fost închis pentru mai mulți ani, le-a făcut pe cele două femei, cândva rivale, să lucreze împreună la afacerile care le asigură traiul. Săptămâna trecută, Alina și Mihaela au participat împreună, fiecare cu afacerea proprie, la un târg organizat la Palatul Parlamentului și au închiriat standuri alăturate, fiecare promovându-și afacerea proprie. Mihaela a fost prezentă toată ziua la stand, și-a întâmpinat potențialii clienți și le-a vorbit personal despre avantajele afacerii sale în timp ce Alina a lăsat promovarea în sarcina angajaților, ea făcându-și apariția abia la sfârșitul primei zile de târg. O apariție surpriză a fost Valentina Pelinel, și ea invitată special pentru un eveniment ce avea loc în cadrul aceluiași târg. Alina a ajuns la stand abia după plecarea Valentinei, cea despre care s-a spus că ar fi fost iubita lui Cristi Borcea în aceeași perioadă în care era într-o relație și cu actuala doamnă Borcea, imediat după divorțul de Mihaela. După două zile de promovare a afacerii Mihaela și Alina au cules roadele afacerii, prima reușind să-și îmbogățească portofoliul cu câțiva clienți importanți în timp ce a doua s-a mulțumit doar cu promovarea.