Cuprins:
După o călătorie plină de emoție, aseară, show-ul „Casa iubirii” de la Kanal D și-a desemnat câștigătorii celui de-al doilea sezon. Într-o gală memorabilă, Mihaela si Radu au fost aleși câștigători, în urma voturilor publicului, iar aceștia și-au adjudecat premiul în valoare de 75.000 de lei fiecare.
Mihaela și Radu au câștigat „Casa iubirii”, sezonul 2
La finalul acestui sezon, Mihaela și Radu au primit aplauzele și iubirea necondiționată a telespectatorilor, fiind răsplătiți cu statutul de câștigători. „Mi s-a împlinit visul! Vă mulțumesc din suflet! Sunt atât de fericită!
Mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că El lucrează prin oameni, mulțumesc familiei mele, prietenilor mei și susținătorilor pentru că m-au votat și au crezut în mine. Aici, în competiția asta, am fost eu reală, acea fată de la țară. Sunt foarte fericită și acum nu mai pot decât să plâng de fericire”, a spus Mihaela, emoționată, după primirea trofeului.
„Dragii mei, mă simt foarte emoționat pentru că mă aflu aici, este visul meu încă de când am intrat în această competiție… Mă bucur enorm, am avut un parcurs foarte lung în această emisiune, unul cu greșeli, dar și de lucruri frumoase. (…)
Voi ați empatizat cu mine și vă mulțumesc din suflet. Vă iubesc și vă mulțumesc foarte mult!”, a declarat Radu.
„Casa iubirii”, sezonul 3 a început astăzi la Kanal D
Astăzi, 15 ianuarie, începe „Casa iubirii”, cel de-al treilea sezon al show-ului. Pentru prima dată noi concurenți pășesc în lumina reflectoarelor. Cel de-al treilea sezon „Casa Iubirii” va fi difuzat, ca și până acum, de luni până vineri, de la 10.00 și de la 16.30, și în weekend, sâmbătă și duminică, de la 16.00 și 19.00.
„Bună ziua, doamnelor și domnilor, și bine ați venit în sezonul 3 Casa iubirii! Haideți să-i cunoaștem pe concurenții sezonului 3 Casa iubirii!”, a anunțat deja prezentatoarea Andreea Mantea.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!