După ce echipele de la „Survivor România” 2022 s-au împărțit între Vulturi și Tigri, primele probe au avut loc. Vulturii au pierdut jocul de imunitate și au fost nevoiți să facă propuneri pentru eliminare. Doru Răduță, Alexandra Duli și Mihaela Stan au fost nominalizați pentru eliminare, iar cea din urmă a primit cele mai puține voturi.

Mihaela Stan a fost eliminată din competiția din Republica Dominicană. Vizibil emoționată, ea a făcut câteva declarații după ce Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii, i-a rostit numele. „Nici nu știu cum să încep. Vreau să le mulțumesc colegilor pentru tot. Sunt niște oameni superbi. Voi pleca de aici recunoscătoare, voi ajunge acasă și voi prețui tot. Sper ca Vulturii să se descurce și fără mine. Nu știu ce să mai zic! Nu mă bucur că plec și că nu voi mai putea avea parte de această experiență”, a declarat ea.

Imediat după și-a luat la revedere de la colegii de echipă, dar și de la Tigri, care i-au fost adversari în această etapă a competiției.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Mihaela Stan a leșinat la „Survivor România” 2022

În aceeași ediție în care a fost eliminată, Mihaela Stan a leșinat. După jocul de comunicare pe care Vulturii l-au pierdut, Mihaela Stan a stat în tribune alături de colegi pentru a le asculta discursurile Tigrilor, după ce au câștigat. Concurenta nu a rezistat mult în soare, a leșinat în fața camerelor de filmat.

Alex Delea, care era lângă ea, a prins-o imediat, iar medicii au intervenit. A primit îngrijiri și imediat și-a revenit. A spus că lipsa hranei o afectează mult.

După eliminarea Mihaelei Stan, în echipa Vulturilor de la „Survivor” au mai rămas Elena Chiriac, Marian Drăgulescu, Doru Răduță, Blaze, Alexandra Duli și CRBL, care are probleme medicale.

Urmărește-ne pe Google News