Mihaela Tatu a cunoscut celebritatea pe micul ecran cu emisiunea “De 3 ori femeie”, însă de ani buni s-a orientat spre o altă meserie. Prin urmare, aparițiile ei pe micul ecran sunt punctuale (cum este cea de acum, din emisiunea “Ferma vedetelor”), televiziunea rămânând un hobby cu care cochetează din când în când.
“Sunt parte din «Ferma vedetelor» și m-am amuzat extraordinar, au fost niște zile, niște săptămâni de filmare extraordinare. O să mai am o colaborare cu cei de la Antenă. Din când în când mai apar, pentru că se pare că atunci când ai ceva de spus, merită să spui, pentru că de asta ai primit experiențele respective, tocmai ca să treci prin ele, să înveți și să împărtășești și celorlalți. Hai să zicem că ne jucăm, e momentul de relaxare, momentul în care mi se face dor de adrenalină, de emisiunea în direct, mai spun un «da» unei invitații, colegii află când sunt în București și atunci mă invită. Eu sunt trainer și coach de tehnica și arta livrării discursului, asta înseamnă nu numai verbal, respectiv public speaking, ci paraverbal și nonverbal”, ne-a mărturisit Mihaela Tatu, care a slăbit spectaculos și a dezvăluit și cum a reușit asta.
Mihaela Tatu e brașoveancă, însă de vreo 5 ani s-a mutat la Oradea. A luat această decizie după ce un proiect a ținut-o acolo o lună și jumătate – a lucrat cu un studio de titraje pentru desene animate, cel mai mare la acea vreme. “Mi-a plăcut atât de mult Oradea, încât după o lună, mi-am adus biblioteca și câinele, m-am mutat cu totul”, își amintește ea.
Mihaela Tatu e mai mult pe drumuri din cauza jobului. Nu reușește să se bucure de noua reședință
Surprinzător, viața ei se derulează cu o viteză uimitoare, dar departe de actuala reședință. Nu are timp să se bucure de viață acolo, întrucât meseria ei presupune cursuri atât în țară, cât și în afara ei. Mihaela Tatu iubește însă ceea ce face și toate aceste deplasări îi oferă satisfacții nebănuite. “Mi-ar plăcea la Oradea dacă aș sta puțin mai mult. Anul trecut am stat doar 3 luni și acum 2 ani am stat vreo 4 luni și jumătate. Sunt plecată, pentru că am cursuri în toată țara, am cursuri în toată lumea. Am o elevă la Dubai care chiar performează în domeniul pe care și l-a ales. Merg la Berlin, Chișinău, Timișoara, Iași, Brașov, București, Cluj, Piatra Neamț, Roman, Satu Mare, Baia Mare, Constanța, cam așa. Îmi priește”, a declarat pentru Libertatea Mihaela Tatu.
Face parte din staff-ul lui Tony Robbins
În aprilie, Mihaela Tatu va ajunge la Londra, ea mândrindu-se cu faptul că a fost cooptată în echipa unui cunoscut life coach, Tony Robbins. Life coaching înseamnă, în mare, să ajuți oamenii să se descopere, să se dezvolte, să-și crească satisfacția profesională și personală, pentru a avea o viață mai bună.
Schimbarea făcută de fosta prezentatoare TV în carieră pare una inspirată. Se simte bine, radiază și se declară fericită. De altfel, ea ne-a dezvăluit rețeta pentru a reuși în viață, una care, susține Mihaela, este la îndemâna oricui. “Să-ți placă și să iubești viața. Dacă tot ți-a dat cineva șansa să vii în această existență, să mai înveți câte ceva, să îți mai speli din bubele de pe cap, de ce Dumnezeu să nu trăim așa cum se cuvine? Mai e ceva, ceea ce am învățat și de la tatăl meu, și în urma trainingului pe care l-am avut cu Tony Robbins la Londra: problemele cu adevărat serioase și importante se tratează cu simțul umorului”, ne-a spus Mihaela Tatu.
Video: Bogdan Sorocan
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!