La trei ani de la ultima ei apariţie în calitate de moderator, Mihaela Tatu este tot mai înfloritoate. Fosta prezentatoare TV şi-a descoperit, în sfârşit, menirea: aceea de trainer motivaţional. Mai pe româneşte, merge la diverse evenimente şi ţine discursuri prin care să îi motiveze pe oameni, îi ajută să gândească pozitiv şi să capete încredere în ei. Cum la noi acest tip de evenimente devine uşor, uşor tot mai popular, Mihaela trebuie să se organizeze foarte bine pentru a face faţă solicitărilor. Zilele trecute, ea a susţinut o serie de cursuri la Timişoara, iar în pauza dintre acestea a dat o fugă la un târg agricol din localitatea Carani, situată la aproape 20 de kilometri de Timişoara. Nu utilajele agricole expuse ori produsele alimentare i-au atras atenţia fostei vedete TV, ci o masă de olărit. Sub îndrumarea unui meşter olar din Dej, Mihaela a băgat adânc mâinile în lut şi a modelat o vază. “Pentru prima oară în viaţa mea am lucrat în lut. A fost o experienţă pe care mi-o doream de când eram mică”, a povestit, mândră, Mihaela Tatu. De admirat este că fosta vedetă de televiziune nu a strâmbat din nas când peste hainele ei curate a trebuit să îşi pună un şorţ a cărui culoare nici că se mai vedea de murdar ce era.
Mihaela Tatu, fosta prezentatoare a emisiunii «De 3X femeie»: «Nu am renunţat la ideea de a-mi micşora sânii!» | INTERVIU