Libertatea: Cum ai privit șansa această de a te întoarce la TV?
Mihaela Tatu: Cred că toată povestea asta cu apariția la “Ferma vedetelor” a fost înțeleasă greșit. În toată această perioadă, în care nu am avut proiectul meu la vreun post de televiziune, am fost invitată în diverse emisiuni. Am dat curs invitațiilor acolo unde m-am simțit bine și am considerat că am ceva de spus. Așadar, nu s-a pus problema întoarcerii mele în televiziune. Proiectele mele, visurile mele sunt legate de alte domenii, în care m-am pregătit în ultimii ani. În concluzie, am fost invitată și am acceptat. Apoi, a fost singurul personaj fictiv din toată povestea. Și, câteodată, neplăcut pentru fermieri. M-a amuzat.
Ce anume te-a convins să accepți acest rol?
Totul a început că o joacă și așa a rămas. Starea mea de bine este foarte importantă. Cea mai importantă. Așa că… să ne jucăm, zic!
E mai bine pe lângă “Ferma vedetelor”, ca observator, sau ai fi vrut să fii în fermă?
Nu mi s-a propus să intru în fermă și oricum aș fi refuzat. Repet, viața mea curge altfel și în alte domenii. Așadar, nu mă voi baga nici în edițiile următoare. Dar sunt convinsă că aș face față.
Pe care dintre vedetele din fermă le cunoșteai dinainte?
Aproape pe toate. Aproape toate mi-au fost invitate la “De 3 x femeie”.
După reconversia profesională, ce-ai zice dacă ți s-ar propune permanentizarea la TV? Ai renunța la ce ai construit până acum sau ai refuza televiziunea? Ai, totuși, 19 ani pe sticlă…
În media am chiar peste 20 de ani. A fost timp de calitate, care m-a format și în care am învățat mult. Un timp pe care l-am folosit pentru a crește. Iar ceea ce fac acum se bazează mult pe cunoașterea dobândită în acei ani. Și am mai dobândit ceva: prețuire a propriei ființe. Dorința de a mă face utilă. Așa că m-aș întoarce în media doar dacă formatul emisiunii mi-ar aduce împlinire. Emisiunea “De 3 x femeie” a lăsat ceva în urma ei. A însemnat mult pentru femeile din România. Și mi-am dat seama de asta abia după ce am început să călătoresc prin țară.
Care au fost cele mai grele momente pe care le-ai traversat de când te-ai retras de la TV până azi? Ai povestit că fiica ta te-a susținut financiar vreme de 3 luni, că nu voia să te angajeze nimeni, că te-ai îngrășat…
Am avut 3 luni provocatoare de căutări în mine și în afara mea. M-am îngrășat pentru că am trecut printr-un cumul de probleme de sănătate, plus renunțatul la fumat. Însă știam ce mă așteaptă. Mi-am asumat perioada. Acum s-au liniștit toate și viața curge, iar lucrurile se așază dacă ești bine cu tine. La asta lucrez acum. Și-mi va lua o viață întreagă!
Împlinești 55 de ani. Cum ți-ai propus să-i marchezi, ce planuri ai?
Da. 55. Doar un număr. Nu am timp să mă gândesc la asta. Am atât de multe de făcut! Și mă simt atât de bine cu ceea ce fac, încât restul nu contează! Anul acesta, ziua mea, respectiv 7 aprilie, cade exact în ajunul Paștelui – aceasta este o sărbătoare realmente de “marcat”!
Vorbește-ne despre iubitul tău. Ai recunoscut că trăiești o nouă poveste de dragoste.
Despre iubit…. nu voi da nici un detaliu. Este suficient să știți că îmi e bine. Iar mie îmi e suficient să știu că vă bucurați pentru mine.
Te-ai mai încumeta la o căsătorie, dacă te-ar cere iubitul tău?
Habar nu am. Pentru noi este mai important ce și cum trăim, decât “problema” aceasta.
Cât de des te vezi cu fiica ta, Ioana, care este plecată în Germania? Iei în calcul să te stabilești acolo?
Din două în două seri, vorbim pe Skype și, de câte ori se poate, live. Merg des la Berlin și, în funcție de timpul ei liber, vine și ea în țară. Cât despre mutatul în Germania… nu am avut acest subiect de discuție cu Ioana. Viața noastră se desfășoară într-un AICI și ACUM. Viața mea curge altfel. Eu sunt altfel. Totul în jurul nostru se schimbă uluitor de repede. Pentru mine este important cum trec prin viață în fiecare moment. Și mai ales ce las în urmă. Nu știu ce voi face peste o jumătate de an sau un an.
În prezent, care ai spune că e cel mai important generator de venituri pentru tine? Ești speaker motivațional, trainer în arta discursului, pui voce la desene animate și audiobook-uri, prezinți evenimente…
În cei 7 ani de când nu mai fac televiziune am învățat mult și am trăit și mai mult. Am făcut T.O.T., adică Trainer of Trainers. Curs acreditat ANC de formator de formatori. Am studiat logopedia. Și am făcut cursul de mediator. Toate acestea mi-au deschis poftă pentru studiu. Am ajuns la Londra și am făcut 4 zile cursul cu Tony Robbins. Anul acesta am fost invitată să fac parte din staff-ul lui. În luna aprilie voi pleca iar la Londra. Nu am stat cu brațele încrucișate așteptând miracole. Sunt berbec. De când mă știu, m-a caracterizat acțiunea și dorința de mai bun și mai bine. Călătoresc mult, pentru că sunt invitată de asociații ale femeilor din toată țară. Trăiesc intens. Învăț continuu, aplic și dau mai departe. Fac mult voluntariat pentru elevi și studenți. Știu care sunt nevoile lor și îmi pasă. Apoi, dezvoltarea mea spirituală este prioritară pentru mine. Trebuie să fiu trează și să pot fi un exemplu pentru cei din jur. Asta fac eu acum.
Deserturi de Paște de la Elena Lasconi. Cum faci pască fără aluat și tartă cu ciocolată și zmeură
Cinci moduri în care poți prepara mielul de Paște. Rețete delicioase de la chef Nicolai Tand