Din căsnicia cu Iulia Albu, Mihai Albu are o fetiță pe nume Mikaela. Adolescenta locuiește cu mama ei, dar are o relație foarte bună și cu tatăl ei. Ea nu a uitat de ziua de naștere a părintelui său, astfel că l-a sunat să-i ureze „La mulți ani!” la prima oră a dimineții.
Mihai Albu și-a petrecut ziua de naștere la atelierul său, acolo unde merge în fiecare zi să lucreze.
„Mă simt foarte bine. Sunt fericit! De ziua mea, m-a sunat fetița mea, la ora 8 dimineața, să îmi ureze La mulți ani! Pentru mine, asta a fost cea mai mare bucurie. Acum sunt la atelier. Am foarte multă treabă. La mine așa este, pentru că ziua mea de naștere este vara, când toată lumea este plecată și nu prea puteai să organizezi nimic”, a declarat Mihai Albu, pentru FANATIK.
Fostul soț al Iuliei Albu nu face petrecere de ziua lui de naștere. „Nici anul acesta nu am făcut ceva special. Așa era și când am fost mic. Petreceam cu cine se nimerea. Fetița mea are 12 ani, va împlini și ea 13 ani pe data de 1 octombrie. Eu am împlinit 30 pe un picior și alți 30 pe celălalt picior”, a mai declarat designerul.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3Mihai Albu are grijă singur de mama lui
Mama celebrului designer de pantofi are 95 de ani și fiul său are grijă singur de ea. Mihai Albu nu vrea să o ducă pe cea care i-a dat viață la azil, astfel că o îngrijește el.
„Mama este la mine, nu o duc la azil. Prefer să am eu grijă de ea. Nu este foarte bine, are tensiunea mare. Încercăm tot felul de tratamente, de combinații de medicamente… Reține apă la picioare… Alteori sunt alte probleme specifice vârstei.
Dacă îmi este greu? Nu mă plâng! Tot ce pot să spun este că nu îmi este ușor, dar o îngrijesc și mă ocup de ea cu toată dragostea și cu tot sufletul. Așa cum și ea a avut grijă de mine și m-a crescut toată viața ei. Acum a venit rândul meu.
Important este că mă descurc. Am învățat să gătesc, îi fac mâncare, o duc la doctor… Mama are 95 de ani. Ea m-a ținut în facultate și mi-a plătit meditațiile, tata a murit când aveam 16 ani”, a mai declarat Mihai Albu, pentru sursa mai sus-menționată.