Iulia Albu a avut o scurtă apariție în 2021, când și-a făcut apariția pe Drumul Împăraților cu găina, dar și cu un bagaj foarte greu. Vedeta s-a alăturat echipei formate de Eliza și Cosmin Natanticu.
Iulia Albu a declarat la XTra Night Show că s-a distrat, deși participarea sa a fost scurtă și că i-ar plăcea să repete experiența. „Mă gândesc la această posibilitate, nu a fost momentul. Trebuie să mă gândesc, sunt atâtea variabile.
Oamenii știu care nu sunt slăbiciunile mele, cine știe cu ce mă vor surprinde. Eu nu am intrat cu nicio temere acolo. Mă uit la Asia Express de când s-a lansat. Am văzut că în alte sezoane persoane care veneau pe acest rol încurcau, nu făceau acest rol”, spunea Iulia Albu la momentul respectiv
După de TV Mania a dezvăluit faptul că Iulia Albu participă la America Express 2024, Mihai Albu a făcut primele declarații.
Designerul de încălțăminte a susținut că nu știe detalii de culise: când vor începe filmările sau când va fi difuzat proiectul.
„Am aflat de ceva vreme că Iulia va participa la acest concurs, dar nu știu prea multe despre proiectul tv. Nu știu nici perioada în care se va filma. Dar, cu siguranță, dacă fiica mea va rămâne singură, am speranța că va veni la mine, cât timp Iulia va fi plecată”, a declarat Mihai Albu pentru playtech.ro.
Mihai Albu regretă că a lăsat-o pe Iulia să îi păstreze numele
Mihai Albu și-a refăcut viața la 10 ani de la divorțul de Iulia, însă are un regret față de fosta soție. Designerul de pantofi are acum o altă relație.
Mă deranjează cel mai mult faptul că se poate recăsători şi îşi schimbă numele. Şi atunci pentru ce să-i mai laşi numele dacă oricum îşi schimbă numele? Sau, mai rău, următorul poate să aibă numele meu dacă decide să îl păstreze.
Nu e în regulă, mie nu mi se pare o soluţie bună, dar nu am ştiut în acel moment. Nici nu se poate face nimic pentru că înţelegerea făcută la notar este bătută în cuie. Nu se mai poate reveni nici la custodia fetiţei, nici la domiciliu. Custodia este în continuare comună, cu domiciuliul la mamă, cu program de vizitare”, a declarat Mihai Albu pentru Fanatik.