Mihai Albu, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați designeri de pantofi din România, a fost invitat la emisiunea „În oglindă”. În cadrul interviului, designerul a făcut confesiuni emoționante și a oferit o perspectivă intimă asupra vieții sale și a parcursului său profesional.

În anul 2013, Mihai Albu și Iulia au divorțat, iar fiica lor a rămas în grija mamei. Designerul spune că nu s-a înțeles prea bine cu fosta soție atunci când a venit vorba despre programul de vizită, astfel că el a fost nevoit să apeleze la instanță.

„Eu am crezut că va fi o înțelegere, dar nu a fost așa. Atunci a trebuit să mă adresez instanței judecătorești și să cer un plan de vizitare concret, pe care l-am și obținut.Am cerut două weekend-uri și sărbătorile legale să fi împărțite în mod egal”, a spus Mihai Albu.

mikaela-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Mikaela, fiica lor, are 12 ani și a locuiește cu mama ei. Mihai și-ar dori să își petreacă mai mult timp cu copilul său și să aibă o relație mai apropiată.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

„Mikaela nu e ok, dar pentru ce copil e bine când părinții nu mai sunt împreună. Sigur că sunt niște traume, eu unul am încercat și am avut grijă să resimtă cât mai puțin. Dar sigur e un șoc pentru un copil. Unii trec mai ușor, alții mai greu… Și relație e greu de ținut. Nu e ceva complet. Ideal ar fi ca un copil să crească în familia lui, cu tatăl, cu mama lui. Facem cât se poate! Relația cu Mikaela nu e ok, e loc de mai bine. Tatăl care e plecat, el e plecat. Nu poți înlocui sau completa niciodată timpul acela pe care l-ai fi avut stând zi de zi”, a mai spus Mihai Albu, potrivit cancan.ro.

„Am lucrat foarte mult la brandul Mihai Albu, astfel că nu le-a mai fost rușine femeilor să poarte o piesă pe care scrie un nume românesc”

Cu o carieră impresionantă în lumea modei, Mihai Albu ne dezvăluie detalii mai puțin cunoscute despre drumul său către succes. Acesta va povesti despre perioada studenției, când a trăit din salariul mamei sale din cauza unei situații financiare dificile în care se afla. Acele momente l-au determinat să lucreze intens la brandul Mihai Albu și să creeze piese unice.

„Încă din timpul Facultății, pentru că am avut o situație mai precară acasă, trăiam doar din salariul mamei… Așa am suferit pe chestia asta și atunci am lucrat foarte mult la brandul Mihai Albu, când nu le-a mai fost rușine femeilor să poarte o piesă pe care scrie un nume românesc”, spune Mihai Albu.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

 La doar 16 ani, a primit vestea tragică că tatăl său a suferit un infarct pe stradă și a încetat din viață. Acest moment a reprezentat o traumă profundă, dar l-a învățat si să privească viața cu determinare și să aprecieze fiecare moment al acesteia.

„Într-o dimineață, pe la ora 5:30 a sunat Miliția la ușă. M-am trezit, am deschis usa si m-au anunțat că a murit tata. Vă dați seama, la 16 ani, a fost un șoc… A făcut infarct pe stradă”, a povestit Mihai Albu despre modul în care a aflat vestea morții tatălui său. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (8)

alexandra.blidar25   •   09.08.2023, 11:28

nu este bine

bartusgeorgiana   •   09.08.2023, 10:47

Poate ca nu își da încă seama cât de vulnerabila o face prin astfel de declarații

bartusgeorgiana   •   09.08.2023, 10:47

Ar trebui sa se focuseze și sa comunice cu ea

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI