„Nu mă voi uita la emisiune, la «America Express», însă de obicei nu urmăresc acest gen de reality-show. Să știți că am fost și eu invitat, în calitate de concurent, la «Sunt celebru, scoate-mă de aici!», la PRO TV, dar am refuzat”, a explicat creatorul de pantofi, care e foarte ocupat cu afacerea lui.
„Liber profesioniștii acceptă”
„Am treabă, acestea sunt emisiuni pentru cei cu program flexibil, nu poți lipsi cu lunile, nici dacă ai firmă și nici dacă lucrezi la stat. Trebuie să ai un program flexibil. Este pentru cântăreți, actori, sportivi. Poate că banii oferiți de PRO TV acoperă acele luni de câștig, dacă ai lucra, dar ce faci după aceea, închizi firma?
Liber profesioniștii acceptă. N-aș putea participa nici cu actuala mea iubită, și ea are serviciu, este medic chirurg, nici ea nu poate să plece la o astfel de competiție”, a mai zis Mihai Albu.
Cum merge afacerea cu pantofi a lui Mihai Albu
„Am cliente peste tot, vin din toată lumea, dar primează comenzile care vin din străinătate, tot de la româncele plecate, stabilitate în străinătate. Am mai observat că vin comenzi și pe nume care nu sunt românești, mi-am dat seama că au prietene românce, care m-au recomandat.
Nu mai fac prezentări de modă ca în urmă cu alți ani, sunt cheltuieli prea mari, acum lansăm colecțiile pe conturile sociale, pe Facebook, pe TikTok, pe Instagram”, a mai spus el pentru Playtech.
Mihai Albu, declarații despre Iulia Albu la 10 ani de la divorț
Mihai Albu, în vârstă de 60 de ani, a fost invitat în cadrul emisiunii „În oglindă”, moderată de Mihai Ghiță, unde a vorbit despre Iulia Albu și despre ceea ce regretă după divorțul de aceasta. Cei doi au împreună o fată, pe Mikaela, și au pus capăt căsniciei în 2013.
Cel mai mare regret al lui Mihai Abu, la 10 ani după despărțire, rămâne totuși cel legat de faptul că i-a lăsat numele la divorț fashion editorului, la cerința acesteia.
„Îmi pare rău că i-am lăsat numele, că am fost de acord cu păstrarea numelui meu. A fost o negociere pe nume, am fost de acord fiecare cu ce am avut de cerut. S-a mers la notar, noi am divorțat amiabil. Nu cred că dacă nu îi dădeam numele ar fi zis ceva. Mi l-a cerut și am fost de acord.
Acum, indiferent ce face, după mine face lucruri aiurea. Are tot felul de articole rele, se ceartă, eu sunt pomenit acolo, pentru că a păstrat numele. La notar, toate negocierile au mers ok, dar acum realizez că un bărbat nu e bine să îi lase numele fostei soții, pentru că ea se va recăsători, deci, la ce îi folosește?!”, spune Mihai Albu.