În anul 2013, Iulia și Mihai Albu au divorțat pe cale amiabilă, la notar. Designerul de pantofi spune că regretă acum că a lăsat-o pe fosta lui soție să îi păstreze numele. Iulia Albu i-ar fi spus tatălui fetiței sale că își dorește să aibă același nume ca fiica lor.

„Noi am divorţat pe cale amiabilă, la notar. Am împărţit bunurile, am hotărât custodia comună a fetiţei, iar ea (n.red. Iulia Albu ) a solicitat să-mi păstreze numele. Argumentul în acel moment a fost să aibă acelaşi nume ca fetiţa noastră. Am fost de acord, sigur după aceea mi-a părut rău, dar asta este. Am regretat şi regret şi acum. Aşa a fost momentul atunci, a fost pe cale amiabilă, chiar a fost o oarecare negociere, vreau numele, vreau aia, vreau aia. Fiecare şi-a spus punctul de vedere, iar eu am fost de acord la mai toate cerinţele.

„Mă deranjează cel mai mult faptul că se poate recăsători şi îşi schimbă numele”

Mă deranjează cel mai mult faptul că se poate recăsători şi îşi schimbă numele. Şi atunci pentru ce să-i mai laşi numele dacă oricum îşi schimbă numele? Sau, mai rău, următorul poate să aibă numele meu dacă decide să îl păstreze. Nu e în regulă, mie nu mi se pare o soluţie bună, dar nu am ştiut în acel moment. Nici nu se poate face nimic pentru că înţelegerea făcută la notar este bătută în cuie. Nu se mai poate reveni nici la custodia fetiţei, nici la domiciliu. Custodia este în continuare comună, cu domiciuliul la mamă, cu program de vizitare”, a declarat Mihai Albu pentru Fanatik.

Întrebat dacă se vede des cu fiica lui, designerul spune că este un subiect sensibil. Mikaela are un program foarte încărcat și își petrece doar o zi cu tatăl ei. În schimb, Mihai Albu este bucuros că fiica lui are o relație bună cu bunica ei, cea care a și crescut-o până la vârsta de trei ani.

„Nu prea aş vrea să discut despre asta. Pot să vă spun doar că eu am lăsat garda jos şi nu mă mai zbat aşa cum o făceam. Am realizat că nu rezolv nimic. Am încercat cu autoritatea tutelară, cu poliţie, dacă nu s-a luat nicio măsură de niciun fel, m-am resemnat. Mă mulţumesc cu acele zile când se doreşte a avea program. Până nu demult rămânea şi peste noapte la mine, dar în ultima vreme are meditaţii, are tot felul de activităţi şi se face în aşa fel încât să avem doar o zi la dispoziţie. Iar dacă mai e cazul, şi a doua zi, dar cu dormit acasă.”

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Mihai Albu și-a refăcut viața la 10 ani de la divorț

În urmă cu 10 ani, Mihai Albu și Iulia semnau actele de divorț. În urmă cu câteva luni, celebrul designer de pantofi anunța că este într-o relație serioasă. Iubita lui Mihai Albu este chirurg și este dedicată meseriei sale.

„Ne-am plăcut, am discutat şi am continuat. Ea este chirurg cardiac, operează pe inimă deschisă. Fiecare e cu treaba lui, eu sunt, să zicem, mai artist, ea este mai tehnică. Într-adevăr, operează de dimineaţa până seara, uneori şi noaptea. Programul ei este foarte încărcat şi destul de obositor, trebuie atenţie foarte mare, odihnă mult, dar de când am intrat în mediul ăsta academic medical, am aflat tot felul de lucruri pe care nu le ştiam.”

Mikaela a plăcut-o pe iubita tatălui ei și se înțelege bine și cu fiica acesteia. Mihai Albu încearcă să le facă să petreacă mai mult timp împreună atunci când au posibilitatea de a se vedea.

„S-au înţeles foarte bine. Iubita mea are o fetiţă de şapte ani, s-au cunoscut şi ele, toate bune, e o armonie. Când vine la mine fetiţa, încerc să o aduc şi pe iubita mea cu fetiţa ei, ca să creăm cumva atmosfera de familie.”

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News