„Am vrut să-mi cumpăr online un domeniu pentru site-ul meu, dar am plătit unei firme-fantomă. Pare a fi o grupare bine pusă la punct, din străinătate, Poliția investighează cazul, am făcut plângere penală.

Am plătit prin internet, cu cardul, părea totul în regulă, însă contabilul firmei mele m-a anunțat că suma de 1.700 de lei s-a dus către o firmă-fantomă, care nu există, și nu pot justifica banii, din punct de vedere legal”, a declarat Mihai Albu pentru Impact.

 „Am luat legătura cu
Poliția, investighează cazul, este o fraudă cibernetică, am făcut plângere penală,
sunt foarte mulți păgubiți, este vorba despre o grupare bine pusă la punct.
Este o firmă din străinătate, dar care se substituie unei firme românești. Sper
să-mi recuperez banii.

Hoții aștia nu se lasă, au mai avut încercări de a mă prădui! Am transmis e-mailul celor de la bancă, în speranța că vor depune plângere la organele abilitate în a descoperi escrocii.

Nu am mai completat cu datele cerute, ca data trecută. Aveți grijă cu toții. Am sunat la bancă, le-am trimis mailul și mi-au blocat cardul imediat. S-a adeverit că era o tentativă de fraudă”, a mai spus designerul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News