Mihai Bendeac a ajuns să fie stigmatizat după ce a declarat că a avut COVID-19. “Se uită la mine cum se uită babele la mort, genul ăla de curiozitate morbidă”
Mihai Bendeac a șocat pe toată lumea când a declarat că a fost infectat cu coronavirus, ca mai apoi să se filmeze în timp ce își făcea testul de depistare a anticorpilor, iar apoi să publice testul rapid care demonstrează că virusul nu mai este prezent în organism. Cu toate că au trecut două luni de când a avut simptome, actorul este ocolit atunci când iese pe stradă.
De când s-au relaxat restricțiile, Mihai Bendeac a început să iasă în parc alături de cățelul lui, Happy, unde inevitabil s-a intersectat cu diverși cetățeni. După câteva plimbări și-a dat seama că lumea se uită la el ca la un ciumat și nu poate să-și explice acest lucru.
“Oamenii cu care mă intersectez în ultimele zile se împart în trei categorii. Prima categorie de oameni cu care mă salut, a doua categorie de oameni care nu au înțeles că am avut COVID acum două luni, acum am și anticorpi, sunt și imun, și mi-am făcut și testul, adică sunt și negativ, adică sunt în cea mai bună poziție, și se uită la mine cum se uită babele la mort, genul ăla de curiozitate morbidă. Mai sunt și alții care se uită cu spaimă. Sunt cea mai sigură persoană pe care o cunoașteți. Cum am ajuns în această poziție?”, a spus Bendeac pe Instagram.
Totuși există și persoane care s-au convins că acum este perfect sănătos și vor să-l îmbrățișeze. Nici pe această categorie actorul nu o înțelege, căci, oricât de sănătoși am fi, este bine să păstrăm în continuare distanțarea socială. “Mai e categorie, cunoscând situația, vor să mă ia în brațe, să mă pupe, că știu că sunt sigur. Nu am nici o problemă, că și mie îmi place treaba asta, să iau oameni în brațe, dar să nu dăm un exemplu de apropiere socială chiar dacă suntem sănătoși”, a mai povestit Bendeac.