Un moment neașteptat a avut loc în ediția din 27 februarie de la „iUmor”. MIhai Bendeac, unul dintre jurați, a cerut-o în căsătorie pe Claudia Amuzică, una dintre concurentele show-ului, transmite a1.ro. Răspunsul ei nu a întârziat, a spus DA, iar el i-a garantat că pe parcursul acestui an se vor căsători.
Claudia Amuzică a urcat pe scena de la „iUmor” cu un număr de stand-up prin intermediul căruia a povestit amănunte din viața ei, despre pasiunile ei, despre trăirile sale. A spus că asupra ei mereu a existat o presiune a celorlalți, mulți o întreabă când se căsătorește, când face copii.
Concurenta i-a atras imediat atenția lui Mihai Bendeac. Ea a vorbit despre toate domeniile în care a profesat, însă a recunoscut că a revenit la actorie, fapt care l-a făcut imediat pe actor să reacționeze și să îi adreseze, deodată, marea întrebare: „Vrei să fii soția mea?”.
„Mă mai gândesc”, a spus Claudia.
Ulterior, când ea a coborât de pe scenă, juratul a urmărit-o în culise, acolo unde ea stătea de vorbă cu cei trei prezentatori ai show-ului, cu Șerban Copoț, cu Dan Badea și cu Ilona Brezoianu. Mihai Bendeac s-a dus hotărât la ea și imediat a îngenuncheat.
„Dacă îmi răspunzi da, ai cuvântul meu că anul ăsta o facem”, i-a zis juratul „iUmor” concurentei. Claudia Amuzică a acceptat, iar Mihai a zis că vor să se căsătorească civil, fac un contract prenuptial și stau căsătoriți o săptămână, scrie a1.ro.