„Am simțit cum se topește!”, a mărturisit Delia despre reacția lui Mihai când Ivașcu a urcat pe scenă. După moment, Mihai Bendeac a mărturisit care a fost motivul pentru care era atât de emoționat. „E un om absolut minunat și îi sunt recunoscător pe viață, lui și domnului Gelu Colceag” Acești doi mari actori au avut o contribuție majoră la formarea carierei de actor a lui Bendeac, însă cel mai mare impuls i l-a dat chiar mama lui.
„La un moment dat, i-am zis mamei că o să mă fac actor și ea, sărăca, s-a dus la o casă de bilete de la un teatru, mai exact de la Teatrul de Comedie și le-a spus: „Am și eu un băiat care vrea să se facă actor!”. Așa am ajuns la tearu și absolut uluitor este faptul că prin întâlnire cu George Ivașcu a avut loc la două săptămâni distanță, în cabina în care eu stau, de ani de zile, la Teatrul de Comedie. Și, culmea, în acest moment joc cu domnul professor în spectacolul „Revizorul”, unde stăm amândoi în cabina respective ceea ce e absolut fascinant și foarte emoționant. M-a pregătit pentru teatru”, a mai spus juratul iUmor.
Întregul moment va putea fi urmãrit sâmbãta aceasta, de la 20:00, la Antena 1, în cea mai nouã ediţie iUmor dedicatã roast-urilor. Ilona Brezoianu, Monica Davidescu, Anda Adam, Mira, Maria Buzã, Marcel Pavel, Daniel Lazãr, George Ivaşcu, Şerban Pavlu sau Radu Herjeu (membru al Consiliul Naţional al Audiovizualului) vor urca pe scena iUmor și nu vor avea nicio reținere sã-i ironizeze pe cei trei jurați. Cum au reacționat Delia, Mihai Bendeac și Cheloo la momentele de roast special pregãtite pentru ei, telespectatorii pot afla sâmbãtã, de la ora 20.00, la Antena 1, în cea mai nouã ediţie iUmor.