Mihai Bendeac, în vârstă de 39 de ani, este unul dintre cei mai apreciați actori români. Spre deosebire de mama lui, care l-a susținut în cariera de actor, tatăl său i-a interzis să urmeze această meserie. Lucrurile au luat o întorsătură neobișnuită în familia acestuia.
„Când am avut revelația absolută și am știut că eu urmează să fiu actor, regizor, scenarist și, în principiu, orice are legătură cu acest domeniu, tata a avut o reacție negativă. Chiar îmi aduc aminte că, într-o seară, butona telecomanda.
Eu eram la mine în cameră și scriam scheciuri de televiziune… Atenție! Aveam 16 ani. Și nu făceam asta decât dintr-o pasiune răvășitoare. Nu aveam posibilitatea de a le filma.
Nu exista YouTube-ul, nu exista conceptul de vlogging… Cum butona el telecomanda, a nimerit peste un reportaj pe TVR 2, asta îmi aduc aminte perfect. Reportaj realizat într-un cămin studențesc, unde niște studenți la actorie trăiau în condiții extrem de precare.
În reportaj, printre altele, se tot revenea la situația salarială a actorilor de teatru, la condiția lor socială și, per total, concluzia era că actorii, altminteri tributari pasiunii lor, sunt cumva damnați, condamnați la o viață trăită în sărăcie.
Tata m-a chemat să văd reportajul respectiv, spunându-mi: «Asta vrei tu să trăiești?!». Iubindu-mă enorm, el încerca să mă convingă să renunț la ceea îmi propusesem, pentru că în ceea ce își proiecta mintal legat de viitorul meu, dragostea îl împingea spre o gândire pragmatică…”, scrie Mihai Beandeac în cartea sa intitulată „Jurnalul unui burlac”, potrivit Impact.