Recent, pe contul său de Instagram, Mihai Bendeac a povestit că s-a întâlnit întâmplător cu Anca Țurcașiu și că a fost impresionat de felul în care arată actrița la vârsta de 53 de ani. Actorul a ținut să precizeze că frumusețea vedetei vine din interior. Întâlnirea a oferit o lecție de viață profundă despre frumusețea interioară și impactul acesteia asupra aspectului fizic.
„M-am întâlnit absolut întâmplător cu Anca Țurcașiu și m-am bucurat foarte mult, pentru că nu ne-am mai văzut de mult timp. La un moment dat am cântat împreună, mă rog… ea a cântat și eram și eu pe acolo. (râde) Sunt modest! Bineînțeles că nu m-am putut abține să nu fac niște remarci de felul în care arată, pentru că arată absolut spectaculos. Arată incredibil!
S-au vehiculat chestii, gen că nu mănâncă deloc carne ș.a.m.d., dar nu e vorba despre asta. E vorba despre ce radiază, iar asta mi se pare absolut incredibil. Mă uitam și eram invidios că nu mi se pare corect, normal să arăți așa. E vorba despre ce este în interior, pentru că femeia asta arată așa pentru că din interior se întâmplă niște lucruri. E de tras o lecție de aici, zic eu!”, a povestit Mihai Bendeac pe una dintre rețelele de socializare.
Mihai Bendeac a subliniat că frumusețea Ancăi Țurcașiu vine din interior și că este o lecție pentru mulți oameni. El a recunoscut că nu a putut să nu facă remarci cu privire la aspectul ei, dar a evidențiat că secretul frumuseții ei nu constă în diete sau regim alimentar, ci în energia pozitivă pe care o emană.
Anca Țurcașiu a renunțat să mai mănânce carne în urmă cu mai mulți ani, dar și alte produse alimentare. Actrița primește zilnic complimente despre felul în care arată.
Anca Țurcașiu nu mai mănâncă deloc carne, lactate și fructe
Anca Țurcașiu are o dietă sănătoasă de zeci de ani. Ea a renunțat la carne, la zahăr, lactate, dar și la fructe, fapt care a stârnit curiozitatea fanilor. „Ce mai mănâncă Anca Țurcașiu?”, s-au întrebat ei, iar artista nu s-a ferit să le dea răspunsul.
De peste 20 de ani, Anca Țurcașiu a renunțat la carne. Pe parcurs, artista în vârstă de 53 de ani a eliminat din alimentația ei și lactatele, zahărul, dar și fructele. Așa reușește să aibă o siluetă de invidiat, cu ajutorul unei diete echilibrate, însă face și mișcare.
Având în vedere că a renunțat la atâtea alimente, fanii o tot întreabă pe rețelele de socializare ce mănâncă. Astfel, ea a vrut să facă lumină și le-a arătat ce consumă la micul dejun. Pe farfurie și-a așezat numai alimente sănătoase, ardei, avocado, măsline, dar și o omletă.
„Bună dimineața! Haideți cu mine la micul-dejun, care înseamnă avocado cu sos soia și cu lămâie, omletă, ardei gras și măsline. Un sendviș excepțional”, a transmis Anca Țurcașiu într-un clip video postat pe Instagram.