„Până în toamnă nu mai dau nici un interviu. Întotdeauna îmi iau 6 luni pe an de dispariţie din peisaj. Pup”, a scris Bendeac pe Facebook, pentru fanii săi, interesaţi în permanenţă de ceea ce face actorul atât pe scenă, cât şi în viaţa personală.
Mai mult, pentru că este asaltat în permanenţă cu mesaje din partea amicilor virtuali, Mihai Bendeac s-a simţit dator să explice de ce nu răspunde fiecăruia. „Nu fac faţă mesajelor private. Vin foarte multe. Răspund la o parte din ele, când apuc”.
Altfel, Mihai Bendeac, juratul de la „România dansează”, a fost invitatul lui Răzvan şi al lui Dani, la emisiunea matinală de la Antena 1, unde a vorbit despre show-ul „Românii au artişti”, care se difuzează în această seară. La final, el a fost invitat să danseze alături de „vecina” Flavia. După îndelungi comentarii, Bendeac s-a unduit pe „Gangnam style”, „Lambada” şi „Toată lumea dansează”, a lui Fuego. La sfârşit, actorul a prins-o în braţe pe Flavia şi a sărutat-o pe gură, la îndemnul lui Răzvan, stârnind zâmbete şi glume.

 
 

Urmărește-ne pe Google News