Asa cum știți, am părăsit proiectul iComedy din considerente ce țin de principii profesionale şi umane, principii pe care am înțeles sănu le încalc. Nu aş vrea să revin asupra acestui subiect. Cred că, prin poziția mea fermă şi asumarea faptului că voi pierde foarte mulți bani, am transmis un mesaj pe care cei ce şi-au dorit şi au putut să-l înțeleagă, l-au înțeles. În special tinerii. Îmi mențin acea poziție şi sunt mândru de atitudinea mea. E un subiect închis.

Pentru că mâine Antena 1 sărbătoreşte 20 de ani de existență, aş vrea să menționez că eu nu am avut şi nu am un conflict cu postul de televiziune, în ansamblul său. Fiindcă acest post este compus, în primul rând, din operatorii care nu crâcneau când îi chinuiam câte 18 ore la filmări trăgând dublă după dublă, doamnele de la curăţenie care au strâns după mine de câte ori am spart tablouri, scrumiere, bibelouri şi telefoane de nervi, fetele de la machiaj care nu plecat niciodată acasă până nu mi-au îngrijit tenul chinuit ore în şir de zeci de straturi de fond de ten şi latex etc.

Ei înseamnă „Antena 1”. Restul… e vremelnicie, cum ar spune poetul.

Totodată, Antena 1 înseamnă şi telespectatorii care mi-au urmărit prestaţia, fie că a fost vorba de burlescul „În puii mei”, elegantul „România Dansează”, ambiţiosul „Românii au Artiști”, respectabilul „Teatru TV” sau controversatul „iComedy”.

Apropo.. Nu mi-am făcut niciun prieten în televiziune. Dar i-am apreciat pe cei profesioniști. Nu e ușor să lucrezi cu mine. Cer mult de la cei din jur fiindcă cer mult şi de la mine însumi.

Pentru aceşti oameni spun, din tot sufletul, „LA MULȚI ANI, ANTENA 1!”

Şi Drum Bun pe mai departe!”.
Citeşte şi:
 

Mihai Bendeac, BOLNAV ŞI TRIST! „Îmi tremură şi sufletul”

Mihai Bendeac, AŞA CUM NU L-AŢI MAI VĂZUT | VIDEO

Mihai Bendeac ÎL FACE PRAF pe Mircea Badea: «De la înălţimea ta, TE POŢI „C..A” în capul meu oricând»

Icomedy cu Mircea Badea, mai bun decât cel cu Mihai Bendeac


 
 

Urmărește-ne pe Google News