Ieri, 23 noiembrie, Gabriel Cotabiță a murit la Spitalul Universitar de Urgență din București, din cauza unui șoc cardiogen survenit pe fondul problemelor de sănătate mai vechi cu care s-a confruntat marele cântăreț, au declarat surse medicale pentru Libertatea.

Imediat au apărut și nenumărate reacții după ce Gabriel Cotabiță a murit. Artiști și politicieni și-au arătat regretul după ce artistul s-a stins din viață. Printre aceștia s-a numărat și actorul Mihai Bendeac, care într-o postare pe Facebook a recunoscut că era certat cu cântărețul.

Mihai Bendeac îi cere iertare lui Gabriel Cotabiță

„Iartă-mă. Deși e prea târziu. Mi-am dovedit că sunt un om prea mândru, incapabil de o comunicare firească, incapabil să susțină până la capăt o prietenie, incapabil să facă ceva și cu viața personală nu doar cu cea profesională. Ai fost mult mai înțelept decât mine. Sigur, era și diferența de vârstă”, a scris actorul.

Tot el a și dezvăluit că artistul a făcut un pas spre îmbrăcare, dar Bendeac nu l-a luat în seamă. „Ai făcut acum doi un pas spre reconciliere. Cu dragoste, cu multă căldură. N-am dat curs, Gabi. Și știi de ce? Dintr-o fermitate proastă. Din aceleași considerente pentru care mi-am ratat multe alte relații și prietenii. Am avut multe de învățat de la tine, Gabi”.

În plină promovare a filmului său „Căsătoria”, Mihai Bendeac se gândise că ar fi putut să îl invite și pe Gabriel Cotabiță la premieră. Acum e prea târziu.

„Știi, vorbeam cu Monica Munteanu despre Țeavă. Despre cum m-am rupt atunci, demult, și de el doar pentru că am vrut să mă rup de tine. Pentru o tâmpenie… Ne gândeam că trebuie neapărat să-l invităm la premiera filmului. Și, de câteva zile, mi se rostogolea prin minte gândul de a te invita și pe tine deși nu știam dacă tu mai vrei să fim cum eram. Dacă nu este, cumva, prea târziu. Si, iată, este. Din vina mea. Iartă-mă, Gabi”, a încheiat el.


Cine a fost Gabriel Cotabiță

Gabriel Cotabiță a absolvit Institutul de Electrotehnică din Craiova în 1978 și a debutat muzical în 1979-1980 cu formația Basorelief. În 1983 a devenit membru al trupei Holograf, contribuind la albumul „Holograf 1” (1984). Componenţa de atunci a trupei Holograf era: Gabriel Cotabiţă – voce, Mihai Pocorschi – chitară/voce, Sorin Ciobanu – chitară, Tino Furtună – clape, Nichi Temistocle – chitară bass, Edi Petroşel – tobe.

Gabriel Cotabiță a participat și la Cenaclul Flacăra al lui Adrian Păunescu în acei ani, dar consacrarea a cunoscut-o la celebrul Festival de la Mamaia, unde a avut numeroase participări și premii între 1986 și 1998.

În 1988, a câştigat trofeul Mamaia cu melodia „Dă-mi o şansă”, pe muzica lui Cornel Fugaru, iar în 1989, melodia „Trepte spre albastru” a fost laureată la celebrul festival din acei ani. În 1995, a debutat la Festivalul Mamaia de data aceasta în calitate de compozitor cu piesa „Amintirea ta” interpretată de Nicoleta Ciopraga, care concura la interpretare. Gabriel Cotabiță a lansat mai multe șlagăre în anii 80 și 90, precum „Noapte albastră”, „Domnişoară nu pleca”, „Ce mai vrei?”, „Copiii noştri”, „Nu e gelozie“, „Lasă-mi pe cer o stea” și „Sunt doar un simplu trecător”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

În 2002 a format alături de Mihai Pocorschi grupul VH2 şi în acelaşi an a primit Diploma de Onoare a Ministerului Culturii la Gala muzicală „O zi printre stele”. Din 2000 până în 2008, a participat la realizarea Festivalului Callatis de la Mangalia. El a jucat în filme muzicale precum „În fiecare zi mi-e dor de tine” și a contribuit la coloana sonoră a filmului „Rezervă la start”.

De asemenea, a participat la Festivalul Callatis între 2000 și 2008 și a susținut concerte memorabile, inclusiv la Festivalul „Sinaia Forever” din 2010.

 
 

Urmărește-ne pe Google News