„Ieri însă, am râs! Deși nu am mâncat atât de mult, m-am îngrășat un kilogram și jumătate de ieri până azi. Devin pufos, ceea ce nu este deloc ok. Astăzi vreau o zi foarte proastă și agonizantă, altfel devin pufos”, a spus Mihai Bendeac la iUmor.
Dacă unii concurenți și-au adus la iUmor ca recuzită baloane, animale sau chiar cuțite, sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1, o tânără a adus pe scenă un sicriu.
La vederea obiectului de pe scenă, Mihai Bendeac și-a amintit de o experiență asemănătoare pe care a trăit-o în trecut, tot cu ocazia unor filmări, așa că și-a dorit să încerce și sicriul de pe scenă. „Eu am mai stat în sicriu, mi s-a pus și capacul, m-au băgat în groapă și au turnat și pământ peste mine”, a povestit Mihai Bendeac și l-a ”probat” și pe acesta în ciuda protestelor Deliei.
Citește și