Răzvan Simion a fost invitat în podcastul de pe Youtube al lui Mihai Bobonete. Cei doi sunt prieteni vechi, așa că actorul și-a permis să îi pună prezentatorului și întrebări mai delicate, chiar să facă dezvăluiri din viața personală a acestuia. A adus în discuție mariajul eșuat al prietenului său, Bobonete a oferit detalii din căsnicia lui Răzvan Simion cu fosta soţie, Diana, căsnicie încheiată în 2015 prin divorţ, după 15 ani de mariaj.

„Să ştii că eşti singurul meu prieten căruia i s-a potrivit divorţul ca mănuşa”, i-a spus Bobonete lui Răzvan. Prezentatorul nu a făcut multe declarații, a fost rezervat: „N-aş spune…”.

Destăinuirile nu s-au oprit aici. Actorul din serialul „Las Fierbinţi” de la Pro TV a continuat. „Ba da, îmi aduc aminte de momentele alea când îţi aduceam berea la pisoar, în club… ca să nu te vadă nevastă-ta şi tot mă rugam ca la un moment dat să o calce tramvaiul. Acum, dacă o asculta, singur mă înjură. Dar la cât m-a înjurat ea de când mă ştie, nu mă mai interesează o înjurătură în plus”.

Răzvan Simion a divorțat în 2015 de Diana. Acesta s-a mutat la Timişoara cu cei doi copii ai lor, Tudor şi Ianca. Ulterior, după divorț, prezentatorul de la Antena 1 a început o poveste de dragoste cu Lidia Buble de care s-a despărțit în 2020.

Urmărește-ne pe Google News