Serialul „Las Fierbinți” este difuzat la Pro TV din martie 2012 până în prezent. Continuă să aibă priză în rândul românilor, din țară și din străinătate. Mihai Bobonete, 42 de ani, a avut-o invitată în cadrul ultimului podcast, „Da Bravo!”, pe colega sa de platou, Mirela Oprișor, 49 de ani, interpreta rolului „Aspirina”, care este și soția scenaristului serialului.

„«Aspirina» m-a modificat ca om”

Actrița a povestit că a avut parte de diverse interpelări acasă, din partea părinților, vizavi de rolul pe care îl joacă în sitcom, acela de o femeie de moravuri ușoare, chiar dacă având o personalitate puternică. „Ai mei m-au întrebat: «Măi mamă, dar cum de… Ce e asta?!»”, s-a amuzat brașoveanca.

„Nu am avut momente când am fost recunoscută în public. Felul acelei femei, «Aspirina», de a spune ce gândește, de a fi foarte promptă, m-a modificat ca om. De multe ori, când lumea mă recunoaște, îmi zice: «Stop, stop, am zis o prostie! Nu vă mai zic nimic, doamnă!». Le e frică să nu sar la bătaie. Cel mai des mi se întâmplă să spună: «Doamnă, dar nu e nicio legătură cu…». Nu am pățit genul ăsta de vulgarități, nu m-a confundat lumea, le-a fost frică să nu ia bătaie de la doamna Aspirina”, a mărturisit Mirela Oprișor.

„E păcat de tatăl dumneavoastră, că se răsucește în mormânt”

Dialogând cu colega de serial, Mihai Bobonete, „Bobiță” din „Las Fierbinți”, a rememorat propriul său moment jenant. „La început, la vreo 2-3 ani după ce a început serialul, am avut un moment la OMV-ul de pe Valea Oltului. Cred că eram cu Mihai Rait (n.red. – „Dorel” din serial). Am vrut să plătesc, iar doamna de acolo mi-a zis: «Apreciez cu tot sufletul ceea ce faceți și ceea ce au făcut părinții dumneavoastră…». Și m-am gândit: în fine, mama inginer agronom, tata șef de cadre, totuși e frumos să-ți laude părinții. «Să știți că vă urmăresc la televizor, îmi place de dumneavoastră, un singur lucru mi-aș permite să vă spun: să nu vă mai certați cu fratele dumneavoastră!». M-am gândit că și mamaia lui Mihai îmi zicea să nu-i mai dau palme peste cap, eu explicându-i că așa e situația, rolul. «E păcat de tatăl dumneavoastră, că se răsucește în mormânt…». Mihai s-a uitat, nu l-a bufnit râsul. «Doamnă, până la urmă, poate și el a vrut așa…». «Nu știu ce să spun, fiindcă domnul Dolănescu a fost un domn foarte drăguț». Atunci, Mihai mi-a zis: «Domnul Ionuț, mergem sau mai rămânem?!». Nu știam nici cine e Ionuț Dolănescu, apoi am aflat că era pe la Măruță, la emisiune, un întreg scandal, cu frații Dolănescu”, a povestit Bobonete.

Poveste cu Mihai Rait

Mirela Oprișor a trebuit să răspundă și la niște întrebări directe referitoare la colegii din serial: „Cel mai descurcăreț – Văncică (n.red. – „Celentano”), cu el nu mori de foame. Cel mai bine bărbat din serial? Tu! (n.red. către Mihai Bobonete). De ce râzi? Care ar câștiga un turneu la bătaie, pe forță? Cel mai nebun cred că ar fi Mihai Rait”.

Moment în care Bobo a povestit un episod din adolescența celor doi: „Hai că-ți spun eu cu Mihai la bătaie, nu că fugea… În fața cârciumii lui taică-miu la Giurgeni, au venit vreo 10 băieți din alt sat. Eu am ieșit afară, ăia ne-au înconjurat, el a țipat la frate-siu, a venit ăla să vadă care e problema… Frate-siu a decis să-i dea una peste față unuia din cei zece, apoi au fugit amândoi frații mâncând pământul și m-au lăsat pe mine cu cei zece inși”.

Urmărește-ne pe Google News