De ani buni se află în fața publicului, având o vastă experiență în actorie și televiziune, însă latura profesională nu l-a făcut să-și neglijeze viața personală. Mihai Călin susține că se pot împăca ambele planuri în ciuda anumitor prejudecăți existente. “Este absolut genial să fii părinte! Asta este o prostie că nu mai poți să îmbini partea profesională cu cea personală. Evident că viața ți se schimbă, e normal, dar se îmbogățește. Este o experiență fantastică să fii tată!”, a spus actorul, în cadrul emisiunii “Prietenii de la 11”, de la Antena 1.

“Există ideea asta că dacă faci un copil, mai ales în rândul femeilor, la femeile de succes, la actrițe sau la cântărețe, copilul îți va îngreuna viața, nu mai poți să-ți vezi de carieră, dar asta este o prostie! Nu există așa ceva! Pentru câteva luni, sigur e mai greu, dar apoi femeile, care sunt active, în nici un caz nu vor sta doi ani acasă. Totul este mult mai mișto, mult mai interesant!”, este de părere Mihai Călin.

Îndrăgitul actor este tatăl lui Matei, un adolescent în vârstă de 13 ani, pasionat de baschet. “De când s-a născut, noi i-am spus Mate. Și când zicem Matei  înseamnă că e ceva nasol”, glumește el.

Citește și

Subteranele grevei de la metrou. Culmea legislației: protestul care afectează 700.000 de oameni trebuie să aibă loc pentru a se stabili dacă e legal sau nu!

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News