Invitat în emisiunea „Vorbește lumea” de la Pro TV, prezentatorul a vorbit despre această nouă etapă din viața sa. Învață de zor, nu a picat niciun examen până acum. „La orice vârstă este bine să înveți câte ceva, să îți ții creierul în priză, să fii acolo în rând cu timpurile, cu vremurile, și cu ocazia asta mai cunosc și oameni. Am și colegi, nu suntem mulți…suntem doar 5 în an, la grupa noastră. Am dat examen, am învățat toată vara și am reușit să intru. Eram aproape 3 pe loc.
Am luat toate sesiunile de până acum, nu am picat niciun examen. Urmează să-mi dau dizertația. Scriu filme de scurtmetraj și de lungmetraj. Asta fac”, a explicat Mihai Găinușă, care este clasa de Scenaristică, conform protv.ro.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4Chiar dacă are propria emisiune și este și student, Mihai Găinușă nu uită de familia lui. Prezentatorul este tare mândru de cei doi copii. „Eva a crescut, face 18 ani anul ăsta. O să termine liceul, pleacă de acasă la facultate. În Anglia vrea să plece. Vrea să se facă ceva pe biologie-medicină, deci nu are nicio treabă cu mine, ceea ce e foarte bine. Nu vă dați copiii în media”, a spus Mihai Găinușă râzând.
A lucrat la „Cronica Cârcotașilor”
Mihai Găinușă a plecat de la Prima TV după 14 ani. În 2014, când și-a anunțat demisia, a făcut și declarații. „Dragi prieteni, părăsesc Cronica Cârcotașilor după aproape 14 ani de realizare și prezentare neîntreruptă. Practic cea mai mare parte a vieții mele din televiziune am dedicat-o acestei emisiuni.
Le mulțumesc tuturor telespectatorilor care s-au uitat, miercuri de miercuri, la această importantă producție TV. Le mulțumesc celor care au avut încredere în mine și m-au chemat să fac performanță aici. Mulțumesc echipei minunate, o adevărată familie, care a pus umărul la realizarea acestei emisiuni de divertisment.
Am trecut prin multe împreună. Și vă asigur că am rămas în relații excelente cu oamenii de aici. Am decis ca, împreună cu colegul meu Codruț Kegheș, cu Octavian Păscuț-Mistrețu și cu alți oameni din echipă să acceptăm o nouă provocare, tot la Prima TV. Sper să facem împreună lucruri bune și să nu vă dezamăgim”, spunea Găinușă.
După ce și-a dat demisia, Mihai Găinușă și Serban Huidu, colegul său și bunul prieten, nu au mai vorbit deloc, n-au mai ținut legătura.