Cu aproape 30 de ani de carieră în spate, Mihai Găinușă continuă să fie o figură emblematică a umorului românesc, cucerind fani din trei generații. Recent, telespectatorii l-au descoperit într-o ipostază inedită, departe de microfonul de radio sau platourile de televiziune: pe traseele pline de provocări ale emisiunii „Asia Express” de la Antena 1.
După participarea în competiția dură, Mihai Găinușă a avut cuvinte de laudă pentru partenera sa, Oana Paraschiv, cu care a împărțit momente intense și situații-limită. Colega sa a stârnit multe controverse în mediul online după ce emisiunea de la Antena 1 a fost difuzată.
„Asia Express mi-a arătat cât de puțin îi cunoșteam puterile Oanei”
Prezentatorul a subliniat atât atitudinea determinată a coechipierei, cât și trăsăturile sale contradictorii. Mihai Găinușă nu a ezitat să răspundă și celor care au criticat comportamentul Oanei Paraschiv în emisiune.
„Pe Oana am apreciat-o întotdeauna ca pe o persoană care știe ce vrea. Dar Asia Express mi-a arătat cât de puțin îi cunoșteam puterile. Oana e omul care te poate scoate la liman dintr-o furtună. Da, știu, e dominatoare, are un vocabular mai mult decât colorat – apanajul oamenilor inteligenți, zic studiile – dar, totodată, știe să mobilizeze, iubește competiția și te trage după ea. Pe haterii care se plâng că n-au putut să urmărească emisiunea din cauza vociferărilor Oanei îi rog să-și aducă aminte de câte ori au făcut ei gât când vecinii dădeau cu bormașina sâmbătă dimineața, când vecinii din clanuri puneau manele noaptea la maxim sau când cineva își bate joc de ei pe la ghișeuri publice sau primării. Când o să ia atitudine real, nu din spatele tastaturii, atunci să comenteze un show TV!”, a declarat Mihai Găinușă într-un interviu pentru viva.ro.
„Ideea de a merge cu Oana a venit chiar de la Ioana, soția mea”
Participarea la „Asia Express” i-a oferit lui Mihai Găinușă ocazia de a-și arăta o altă față, mai puțin cunoscută publicului său: cea de competitor, partener de echipă și om pregătit să facă față unor situații neprevăzute. Fanii săi l-au apreciat pentru naturalețea și umorul său, chiar și în cele mai dificile momente ale competiției.
Mihai Găinușă a explicat că soția sa l-a încurajat să facă echipă cu Oana Paraschiv la Asia Express 2024. „Ideea de a merge cu Oana a venit chiar de la Ioana. Ea nu avea cum în perioada aceea, Eva dădea examenele de final de liceu. Și, sincer, cred că nici nu și-a dorit”.
Cât despre cea mai mare provocare din emisiune, Mihai Găinușă a declarat: „A fost melange-ul de oboseală, căldură și umiditate extremă, caruselul de emoții, imposibilitatea de a te înțelege uneori cu alți oameni, refuzul unora de a te ajuta și foamea. Combinația asta e greu de suportat câteva zile, darămite două luni”.