„La noi în casă, Moşul are o metodă imbatabilă de a alege cadourile. Moşul primeşte o scrisoare de la copii şi se conformează, în funcţie de bunul simţ al acestora. Anul trecut, fata mea a vrut un urs adevărat, pe care Moşul nu l-a putut procura pe căi „legale”. Dar Moşul fiind un adevărat improvizator, i-a adus o păpuşă de 1 metru 20 înalţime, ceea ce a produs panică în momentul în care Alexandra se trezea noaptea şi se speria de „fetiţa” aia care stătea nemişcată la locul ei”.

Perioada sărbătorilor care implică cadouri nu îl încântă foarte tare pe artist, de când părinţii lui nu mai sunt şi nu mai poate primi „surprinzătoarele” lor daruri. „Până să se prăpădească ai mei părinţi, am primit ciocolată şi ciorapi de la Moş, în fiecare an. Chiar şi atunci când împlinisem 36 de ani. Tata şi mama mă urmăreau şi se amuzau de chipul meu mirat şi oarecum contrariat, în fiecare an”, a povestit Mărgineanu pentru protv.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News