În stilu-i caracteristic, Mihai Mitoșeru ne-a declarat că, dacă nu reușește să-și mărească familia pe cale naturală, va recurge la planul B, acela de a lua acasă o fetiță orfană. O fetiță… aproape de vârsta majoratului.

Mihai Mitoșeru se gândește să adopte. “Nu știu dacă nevastă-mea e de acord”

“Am nepoți, am finuțe, am văzut cât de greu e și ăsta e motivul pentru care am stat până la vârsta asta, dar nu am ce să fac, pentru că bucuria e și mai mare și atunci, asta e, mă aștept la multe chestii interesante. Dar dacă, totuși, nu o să ne iasă, mă gândesc să înfiez un copil. Am pus ochii pe o puștoaică de 17 ani. Mă gândesc că e momentul. Nu știu dacă nevastă-mea e de acord”, a spus amuzat actorul.

Mitoșeru este conștient că asta se poate împlini doar în imaginația lui, așa că speră ca Dumnezeu să le dea mai repede șansa de a deveni părinți. Atât de deciși sunt să-și mărească familia, încât deja au făcut planuri ca nunta religioasă să se intersecteze cu botezul bebelușului.

“La cununia mea religioasă, pentru că și Starea Civilă a fost ca o nuntă, cu 145 de oameni (Mihai s-a însurat anul trecut – n.r.), habar nu am cum o să fie, că sunt obișnuit cu tot. Sunt obișnuit cu surprizele, o să vină și Andreea Marin, adică o să fie frumos. Important este că la mine nu prea are ce să tundă, doar să bărbierească un pic, și nu știu ce ar putea să fie altfel la mine. Singura chestie e că tot aștept să vină și la mine Diana, colega mea, să strângă darul pentru Noemi. Pentru mine să strâng tot eu nu ar fi ok, așa că mă gândesc să-l las pe Țociu să strângă, că el este oltean și strânge mult”, a mai zis prezentatorul emisiunii Se strigă darul”.

VIDEO: Robert Hanciarec


FOTO EXCLUSIV/ Teatrul Național București deschide amfiteatrul de pe acoperiș, în aer liber!

 
 

Urmărește-ne pe Google News