Audiţiile X Factor vor face inima Moldovei să bată mai tare, dar şi pe a lui Morar. Mihai este efectiv molipsit de spiritul Iaşiului de la prietenul său, Daniel Buzdugan. Cenaclul Junimea, Muzeul Literaturii Române sau casa lui Mihail Kogălniceanu sunt doar câteva părţi din sufletul Iaşiului care nu trebuie ratate.
Fenomenul X Factor revine în inima Moldovei pe 23 şi 24 iulie, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi, acolo unde juriul format din Paula, Adrian şi Mihai speră să găsească factorul X. Audiţiile cu juriul X Factor sunt deschise publicului, astfel că toţi cei care vor să îşi susţină preferaţii sunt aşteptaţi sâmbătă de la ora 10.00 şi duminică de la ora 09.00.
După Iaşi, urmează Bucureştiul pe lista Caravanei X Factor. Pe 30, 31 iulie şi 1 şi 2 august, Paula Seling, Mihai Morar şi Adrian Sînă vor juriza concurenţii înscrişi la Bucureşti în prima etapă a audiţiilor X Factor. Toţi cei care îşi doresc să participe îşi pot rezerva de pe acum un loc în sala, pe site-ul show-ului.
Fără bariere de vârstă sau stil, << X Factor» a răsturnat audienţele din întreaga lume, bucurându-se de o incredibilă popularitate în rândul telespectatorilor. Pe lângă oportunitatea de a-şi schimba vietile, de a deveni cei mai cunoscuti artisti ai momentului si de a-si face vocea auzită, participanţii au şi o miză materială pentru care pot lupta: 200.000 de euro, cel mai mare premiu din istoria show-urilor de televiziune din România, oferit de Orange.
Informaţii suplimentare se găsesc pe www.xfactor.a1.ro sau pe pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/xfactor.romania.