„A fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Sunt absolut convins că şi ca­riera a fost influenţată de ea. Nu m-aş fi văzut singur, burlac şi atât de bine organizat. Mi-a dat o rigoare. Şi o linişte de a-mi face treaba, ştiind că acasă nu sunt probleme”, a declarat Mihai Morar pentru revista OK.

Are gemene de 3 ani

Mihai Morar (30 ani) recunoaște însă că nu s-a văzut la casa lui înainte să împlinească 35 de ani, însă viața i-a demonstrat cât poate fi de imprevizibilă.
„Singura mea rezoluţie pe care, totuşi, am avut-o a fost să mă însor după 35 de ani. Să fac copii pe la 40. M-am însurat la 26. Am făcut copii la 28. Nu-mi pare rău. Mă mai duc la gră­diniţă la fete, la şedinţă. Văd diferenţe foarte mari de vârstă: părinţi de 45 de ani cu fete de vârsta alor mele. E greu să ţii pasul cu ele”, a spus vedeta TV.
Întrebat dacă mai este un bărbat îndrăgostit, acesta a spus: „Normal. Dragostea se transformă. Sunt zile sau săptămâni în care devine doar ataşare, respect sau admiraţie. Dar, cel puţin dimineţile de weekend, când mai trimitem fetele la părinţi, au rămas repere ale dragostei”.
Mihai Morar este un om de televiziune și de radio, prezentator, redactor și DJ. El prezintă emisiunea matinală la Radio Zu, împreună cu Daniel Buzdugan, și emisiunea „Răi da Buni” pe postul de televiziune Antena 2.
Citește și: Mihai Morar: „Soția și fetele mele mi-au marcat existența”
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News