Ieri, chiar de ziua sa de naștere, Mihai Morar și-a lansat cartea, dar a fost și naș de botez. Prezentatorul de la Radio ZU și soția sa s-au aranjat pentru acest moment și au privit de pe laptop creștinarea finului lor. Mihai Morar a îmbrăcat un costum negru și cămașă albă la care a accesorizat un papion negru. Soția vedetei a purtat o rochie elegantă. Cel mai probabil cei doi aveau deja ținutele pregătite pentru eveniment, însă situația neprevăzută i-a împiedicat să mai ajungă fizic la botez.

„SIMPLU ȘI FAIN. NAȘI DE BOTEZ, ONLINE. 💫 Am 40 azi, dar n-am mai făcut asta până acum… De ziua mea, am botezat pe ZOOM.

Se poate orice în izolare, m-am prins. Dimineață, am lansat cartea de acasă. Iar acum tocmai ce am fost nași de creștinare pentru Aris. 💙Aris, să te ocrotească Sfânta Parascheva, cum l-a ocrotit pe Nașu din ziua în care s-a născut până azi, la 40”, a fost mesajul lui Mihai Morar.

Deși nu a putut fi prezent în biserică, omul de radio și-a dorit cu orice preț ca el să fie nașul micuțului Aris. Mihai Morar și soția l-au botezat pe băiețelul prietenilor săi pe Zoom.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Mihai Morar. „Ne-am îndumnezeit cu toții”

Fostul prezentator de la Antena Stars a precizat că una dintre gemenele sale a fost infectată cu COVID-19, dar a ales să stea acasă, cu cei dragi, în carantină autoimpusă, deși ar fi putut merge la serviciu sau colinda pe străzi, el primind un rezultat negativ la testul RT-PCR și mai având și doza 3 de vaccin.

„În weekend, una dintre gemene a ieșit «pozitiv» la testul PCR. Toți ceilalți din casă suntem «negativ». Deocamdată. Important e că simptomele sunt minore și toată lumea mea e bine. Conform legii, o persoană vaccinată cu a doua doză, chiar dacă e contact direct, nu trebuie să stea în carantină, dacă nu prezintă simptome. Mai mult, eu am efectuată și doza 3. Legal, pot circula liber, îmi pot vedea de viață. Moral însă, am ales să stau acasă. Una dintre daunele majore ale pandemiei e că toți ne-am luat drepturi absolute. «Sunt vaccinat, pot face orice vreau!». Sau, dimpotrivă, «e dreptul meu să nu mă vaccinez!». Autoritățile și-au luat dreptul să închidă când, ce, cum și pe cine vor. Am văzut și medici care, în numele Cruciadei, clamau dreptul la dictatură medicală. Ăsta-i baiul. Ne-am «îndumnezeit» cu toții. Fiecare în micul lui dumnezeu cu d mic. «Vaccinul ne va mântui» e o religie. «Vaccinul ne omoară» e religia altora. «Legea suntem noi» e secta unora. Iar Adevărul, vezi bine, nu-i nici la unii, și nicidecum la alții…”, a scris Mihai pe Instagram.

Urmărește-ne pe Google News