După divorțul de fosta soție, Mihai Onilă și-a refăcut viața alături de Laura. Cei doi locuiesc în Belgia și au o afacere împreună. Divorțul artistului a surprins pe toată lumea la momentul respectiv. În vara anului trecut, fostul membru al trupei Axxa a cerut-o în căsătorie pe Laura, iar astăzi s-au căsătorit în Belgia.

Pe rețelele de socializare, artistul a postat câteva imagini de la cununia civilă. Începând de astăzi, Laura este oficial soția lui Mihai Onilă. La cununia civilă, ea a purtat o salopetă albă, iar el un costum clasic negru la care a asortat o cămașă violet.

Mihai Onilă, în vârstă de 51 de ani, și-a refăcut viața alături de Laura la jumătate de an de la divorțul de soția sa. El consideră că iubita sa a apărut în viața lui la momentul potrivit.

„Iubirea noastră vine din lumea sufletului, unde există admirație, atenție și toate lucrurile frumoase… Prin măsurători și inclusiv meditație, am înțeles că în altă viață am fost fiul ei. Am înțeles că am iubit-o și ca mamă și acum o iubesc și ca femeie. Vorbim despre o iubire extrem de adâncă, extrem de frumoasă!”, a spus Mihai Onilă în urmă cu câteva luni, în emisiunea lui Cristi Brancu de la Prima TV.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Mihai Onilă și Laura s-au cunoscut pe Internet

Cei doi s-au cunoscut pe Internet și sunt împreună de aproximativ doi ani. Laura a cerut să facă un curs cu Mihai Onilă, iar de atunci a început povestea lor de dragoste.

„Ne-am cunoscut prin intermediul internetului. Eu predau cursuri de vindecare și ea a cerut un curs pe Facebook. Am zis că da și am făcut două cursuri împreună, după care, într-o zi, s-a hotărât să ceară ceva de la mine, ceva special și în momentul acela eu am început să o văd cu alți ochi și ea la fel pe mine (…) Totul a venit natural. A fost ceva așa, ca și cum trebuia să se întâmple. Nu am făcut eforturi de a începe o relație. Totul a fost extrem de natural, din discuții extrem de normal și am ajuns să ne spunem ce simțim unul pentru celălalt”, a spus Mihai Onilă la Antena Stars.

 
 

Urmărește-ne pe Google News