Mihai Onilă a povestit despre noua lui viaţă, dar şi despre fiica lui pe care a pierdut-o acum 4 ani, din cauza unei boli nemiloase.
Artistul şi-a deschis sufletul pentru Cristi Brancu şi i-a
povestit la Exclusiv VIP despre noua lui relaţie şi cum s-a vindecat de
tragedia vieţii lui.
„Am o relaţie frumoasă cu Laura. Este şi ea româncă, e partenera mea de viaţă. Laura este la fel ca şi mine, terapeut. Aşa ne-am şi cunoscut, prin cursurile pe care le predau eu, de Reiki.
Împreună am lucrat fără niciun fel de gânduri sau alte legături, până în momentul în care ea mi-a cerut o şansă, din acel moment m-am îndrăgostit brusc, fără să-mi dau seama. Am intrat într-o relaţie cu paşi mărunţi. Am împlinit deja un an de când suntem împreună.
Timpul zboară, eu sunt foarte fericit. Şi, din momentul în care m-am vindecat pe mine, am înţeles cum să devin şi bogat, şi fericit, şi împăcat cu trecutul şi totul funcţionează aproape perfect.
Ne armonizăm, ne reechilibrăm, încercăm fiecare să aducem aportul nostru energetic în relaţie, astfel încât împreună să fim unul!”, s-a confesat Mihai Onilă.
„În propria noastră casă, în propria noastră clinică de terapii complementare şi probabil într-o bunăstare pe care deja o avem. Da, lucrăm şi la un copil, pentru că ne dorim foarte mult acest lucru!”, a mai adăugat Mihai Onilă.