Fetița lui Mihai Onilă a murit în urmă cu 6 ani din cauza unei boli incurabile. Artistul a suferit cumplit la acel moment și cu greu a reușit să meargă mai departe. La 4 ani de la moartea copilului său, Mihai Onilă a decis să divorțeze de soția sa. La scurt timp, el și-a refăcut viața alături de Laura, femeia cu care s-a căsătorit în urmă cu mai puțin de o lună.

Acum, fostul membru al trupei AXXA a mărturisit că își dorește să devină din nou tată, însă înainte de asta trebuie să facă niște analize, atât el, cât și soția, pentru a se asigura că totul este în regulă. Mihai Onilă speră ca soția lui să rămână cât mai curând însărcinată.

„Ne gândim, da. Avem în plan, dar nu mai suntem la 20 de ani să nu ne punem problema dacă se poate sau nu, dar după 40 de ani îți pui problema. Dacă există resurse și la mine, și la ea, trebuie să trecem printr-un set de analize să vedem dacă suntem pregătiți fizic, să vedem cum stăm. Ne pregătim să trecem printr-un set de analize. Acum… voie divină! Așteptăm de acolo să vedem ce se întâmplă”, a anunțat Mihai Onilă la Antena Stars.

Fetița lui Mihai Onilă a murit în 2016

Ioana Emily Hope, fiica fostului component al trupei Axxa, a acuzat atunci senzații bizare la nivelul uneia dintre mânuțe, pentru ca ulterior să nu-și mai simtă degetele. Testele medicale au relevat un diagnostic copleșitor: fetița prezenta o tumoare inoperabilă la creier și, fără urmă de dubiu, medicii i-au anunțat familia că mai are de trăit doar 6 luni, atât cât s-au scurs de la tragica veste, până la clipa morții.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
mihai-onila-s-a-casatorit-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Mihai Onilă și Laura s-au căsătorit în martie

După divorțul de fosta soție, Mihai Onilă și-a refăcut viața alături de Laura. Cei doi locuiesc în Belgia și au o afacere împreună. Divorțul artistului a surprins pe toată lumea la momentul respectiv. În vara anului trecut, fostul membru al trupei Axxa a cerut-o în căsătorie pe Laura, iar pe 19 martie s-au căsătorit în Belgia.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI