În concurs au fost şi elevii care frecventează cursurile Şcolii de dans pe care a deschis-o Mihai Petre împreună cu soţia sa, Elwira. Pe lângă grupele de copii care studiază dansul la Şcoala de Dans a lui Mihai Petre au participat şi copii pregătiţi în diferite grupe din şcolile bucureştene, din Jud.Giurgiu şi Ilfov. Dansurile tematice, populare şi moderne s-au desfăşurat sub privirile spectatorilor care au aplaudat cu entuziasm evoluţia micuţilor, iar juriul, din care a făcut parte şi Mihai Petre, a avut o sarcină grea, pentru că toţi copiii au dat dovadă de un talent
deosebit, diferenţa între locul întâi, doi şi trei fiind foarte mică la fiecare secţiune în parte.
La sfârşitul festivalului de dans, pe chipurile copiilor şi ale părinţilor se putea citi bucuria că au petrecut o după-amiază minunată în lumea dansului. Moş Crăciun a fost prezent şi el, având în jurul lui mulţi saci plini cu daruri pe care le-a oferit acestor copii talentaţi. Aşa încât niciun copil nu a plecat fără medalie şi trofeu. Printre participanţi s-a numărat şi Ana-Maria Stoican (foto), nepoata scriitoarei Rodica Elena Lupu, în vârstă de 10 ani.

Urmărește-ne pe Google News