În ediția de seara trecută de la „Asia Express – Drumul Împăraților”, Mihai Petre a fost la un pas să se bată cu un șofer, în Georgia. Dansatorul și soția sa, Elwira, sunt extrem de competitivi și își doresc să se întoarcă acasă cu marele premiu. Un episod mai puțin plăcut a avut loc în timp ce cei doi făceau autostopul pentru a ajunge la următoarea probă.
Mihai Petre și Elwira au observat că oamenii din Georgia nu sunt atât de ospitalieri pe cât se așteptau. Concurentul de la „Asia Express” a răbufnit și a fost la un pas de bătaie atunci când a dat de un șofer foarte violent. Totul a început când cei doi au oprit o mașină, iar bărbatul a refuzat să-i ia. Dansatorul a încercat să mai insiste, însă acesta a refuzat vehement.
Nervos că nu a fost luat, Mihai Petre de la „Asia Express” a lovit cu piciorul mașina bărbatului, moment în care el s-a dat jos și a început scandalul. Speriată de situație, Elwira a încercat să-și oprească soțul pentru ca situația să nu devină și mai gravă.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9„Atunci chiar m-am enervat! A pus mâna pe cameră, a început să împingă! De ce te porți așa cu el? Să nu mai atingi camera, idiotule”, a spus Mihai Petre.
După ce spiritele s-au mai calmat, coregraful s-a simțit stânjenit de situația în care va apărea la TV.
„Acesta e un alt moment jenant din punctul meu de vedere, dar face parte din viața reală. Eu regret. E un alt exemplu de șofer violent și nici asta nu poate fi tolerat până la capăt că mai avem și pe la noi exemplare”, a completat concurentul.