„Asia Express este viața comprimată la maxim. Trăiești într-o zi cât alții în 10. Mă simt, uneori, ca un Făt-Frumos, recunosc, dar nu «din lacrimă», ci dintr-o mare mizerie, sincer. E intens! Pe mine nu e prima dată când mă lovește realitatea dur, însă nu atât de dur!”.
„E frustrant și se simte frica, încă. Oamenii au fost marcați profund de situația asta. (…) Ne spun: «OK, v-am fi luat în condiții normale, dar având în vedere coronavirusul, n-avem cum».
Și se simte asta puternic, e un obstacol foarte mare. N-ai cum, transport nu găsești, cazare nu găsești decât foarte greu”, a spus Mihai Petre pentru a1.ro.
Cu toate că i-a fost greu și a trecut prin momente dificile
în care nervii și-au spus cuvântul, Mihai Petre este convins că va rămâne una
dintre cele mai frumoase amintiri ale sale.
„Nici n-am văzut și nici nu mai vreau să văd pentru că eu cred că pentru mine este primul și ultimul. Eu vă spun! Să se consemneze în analele showbizului românesc, primul și ultimul, nu îmi mai trebuie!
Pe de altă parte, sunt convins că va deveni cea mai frumoasă amintire pe care o voi avea. Niciodată n-am fost scos în halul ăsta din zona de confort (…) Sunt sentimente contradictorii, dar asta e tare fain”.
„Se întâmplă atât de multe lucruri într-o perioadă atât de scurtă de timp!”, a adăugat Elvira Petre, vizibil copleșită de experiențele trăite în timpul provocărilor.
Chiar dacă uneori această experiență poate fi o brutală trezire la realitate, Mihai Petre spune că știe că vor face față. „Am fost plesniți! Knock out!”, mai spune Elvira.
Au ajuns să se milogească de străini pentru a primi ajutor. „Suntem ca ultimii câini. Cât de greu se poate, atât primești”, spune Mihai.
„Mă gândesc la un psiholog bun când mă întorc. Mi-e teamă să nu încep să cer mâncare pe la vecini”, a spus râzând Mihai.