Mihai Radu a fost ultimul semifinalist de la „iUmor”, sezonul 12. Concurentul a reușit să impresioneze jurații cu spectacolul pe care l-a pregătit pentru seara trecută. Mihai Radu este șofer de ridesharing în București.
Concurentul și-a câștigat locul în finala acestui sezon povestindu-le juraților despre cum și-a cunoscut soția, dar și relatând o altă întâmplare din viața lui de șofer. „Cred că stilul meu de a povesti a plăcut publicului, dar și faptul că sunt uman. Foarte mulți oameni mă opresc pe stradă pentru că își doresc să facă poze cu mine”, a dezvăluit Mihai Radu înaintea semifinalei.
Claudia Amuzică, Ștefan Darisian Luncanu, Dragoș Stan, Eduard Moise, Emanuel Bighe, Radu Giurca, Rikito Watanabe, Roxana Chiperi, Emanuel Doduț, Scuze Noi, Vlad Barbu și Zsolt Rosznai au fost ceilalți doisprezece concurenți câștigători ai edițiilor din audiții și au urcat pe scenă seara trecută.
Duminică seară, pe scena de la „iUmor” au urcat 13 concurenți, însă numai unul a reușit să-i impresioneze pe jurați. „Este un vis că sunt aici și am realizat treaba asta. În sfârșit am prins o cursă bună, de 20.000 de euro. Vă mulțumesc din suflet. Victorie”, a spus Mihai Radu, după ce s-a anunțat că el este câștigătorul.