În vara lui 2013, după 18 ani de activitate, trupa Hi-Q s-a destrămat. Florin Grozea, Dana Nălbaru și Mihai Sturzu au luat-o pe drumuri separate. Dana Nălbaru s-a dedicat vieții de familie, e căsătorită cu Dragoș Bucur și au împreună 3 copii.
În urmă cu ceva vreme, Florin Grozea dezvăluia că i-ar plăcea ca trupa să se reunească.
„Îţi dai seama că HI-Q pentru mine a fost mai mult de jumătate din viaţa mea de om pe această planetă. Este lucrul de care sunt mândru până în acest moment, în afară de copii. Sunt nişte amintiri destul de frumoase şi oamenii în continuare ne spun că ne ascultă muzica, asta fiind pentru mine cea mai mare laudă. Am rămas prieteni şi ne mai întâlnim, nu ştiu. Niciodată să nu zici nu”, a spus el la Antena Stars.
Acum, Mihai Sturzu a făcut declarații despre reunirea trupei la opt ani de la destrămare. I-ar plăcea să mai colaboreze încă o dată cu foștii lui colegi.
„Cu Florin mă înțeleg foarte bine, este unul dintre cei mai buni prieteni pe care îi am. Aș face o colaborare cu el și cu Dana Nălbaru. Toți trei să fim ca în vremurile bune, îmi este dor de acele perioade.
Îmi este dor de muzică, de tot ceea ce a însemnat perioada HI-Q. Ideal ar fi să câștigăm din muzică cât să ne permitem să mergem la concerte cu avionul personal”, a spus acesta pentru impact.ro.
Mihai Sturzu e acum pilot
Mihai Sturzu a făcut parte din trupa Hi-Q timp de 18 ani. După ce a renunțat la muzică, acesta a intrat în politică, însă în scurt timp s-a retras. Acum, artistul este pilot și povestește cum s-a schimbat viața lui de când a ales această meserie.
„Profesional, sunt foarte concentrat pe aviație. Sună egoist, știu, dar zbor în primul rând pentru că zborul mă face fericit. În plus, mereu înveți, mereu progresezi, în fiecare zi ești un pilot mai bun. Sper ca în câțiva ani să devin comandant de Airbus A320/A321. Mai departe, vom trăi și vom vedea”, a declarat Mihai Sturzu pentru revista VIVA!