De câțiva ani de zile, pe lângă muzică, Mihai Trăistariu a investit în imobiliare pe litoralul românesc. A vândut un teren pe care îl deținea în Mama Nord în schimbul unor apartamente și garsoniere pe care le dă la închiriat în sezonul estival.
Pentru o noapte de cazare clienții plătesc între 250 de lei și 350 de lei. Despre prețuri artistul a declarat că nu le mărește anul acesta, sunt la fel ca anul trecut, tocmai de aceea are toate apartamentele aproape ocupate. În schimb, nu are încă cine să facă curățenie.
Pentru o perioadă de trei luni de zile, Mihai Trăistariu angajează cameristă. „Salariul îl negociez, în funcție de unde vine. Până acum, în ultimii patru ani, am plătit lunar un salariu de 2.500 de lei, plus carte de muncă, nu știu dacă anul acesta o să îl mai cresc, o să văd, depinde cine mă sună și ce zice.
Nu rămâne nimeni la mine pe termen lung pentru că fiecare vrea un job pentru tot anul, iar eu am nevoie de cineva fix trei luni, cât durează sezonul estival. Nu iau cu probă de lucru, îmi spune fiecare pe unde a mai lucrat, pe la alte hoteluri sau pe la alte apartamente, angajez pe bază de experiență”, a explicat el pentru Playtech.
„Nu are mult de muncit, adică 2-3 ore pe zi, trei luni pe vară”
Pentru salariul oferit, camerista ar trebui să muncească trei ore pe zi, de multe ori și în weekenduri. „Camerista nu are mult de muncit, adică 2-3 ore pe zi, trei luni pe vară. La cele șase apartamente pe care le am în Mamaia Nord, la ora 11.00 turiștii eliberează camerele, iar la ora 14.00 vin ceilalți, așa că femeia va avea la dispoziție trei ore, în care trebuie să facă ordine și curățenie în 2, în 3 sau în 4 apartamente, depinde câte se eliberează în acea zi. Rar se eliberează toate șase, dar, când este așa, mai chem pe cineva în ajutor”, a mai zis el.
Și a continuat: „Vor fi și zile libere, când nu se eliberează niciun apartament, cam 2-3 lunar. În principiu, sunt și sâmbete și duminici în care se eliberează, așa că se lucrează și atunci. Oricum, are mult liber, ca să vii la ora 11.00 și să pleci la ora 14.00, nu știu ce job este ăsta, adică, nu te trezești dimineață, iar de la ora 14.00 ai liber, nu este ca la hotel, unde stai o zi întreagă. Aici, ai terminat, pleci acasă”.
„Nu cer cazier, nici studii, decât experiență”
Cântărețul are și preferințe, nu își dorește să angajeze pe oricine. Vrea o cameristă cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani, o persoană care să aibă experiență în domeniu. „Am sesizat că fetele tinerele fușeresc, adică fac treabă, așa, ca să fie, mai primesc și reclamații de la turiști, că au găsit câte un cartof pe sub pat sau că e praf pe dulap, sunt supărați.
Femeile mai mature sunt mai serioase, își fac treaba bine, ca la ele acasă. Deci, prefer să angajez pe cineva cu vârstă cuprinsă între 30 și 50 de ani. Nu cer cazier, nici studii, decât experiență. Mi-au scris vreo doamne doritoare, azi mă întâlnesc cu ele, o să aleg după ce stau de vorbă cu mai multe. Aș vrea să fie din Mamaia Nord, să vină pe jos, ca să nu plătesc lunar și transportul, vreo 500 de lei”, a mai declarat cântărețul Mihai Trăistariu.