Pentru proiectul de televiziune pe care vrea să-l deschidă în Năvodari, Mihai a depus deja actele la Consiliul National al Audiovizualului (CNA), iar adcă va fi acceptat, noul post va dispune de uhn buget de peste 1,5 milioane de euro. O treime din această sumă reprezintă banii cântăreţulu,i iar restul, fonduri europene pe care a reuşit să le atragă.
Nu este prima afacere pe care Mihai Trăistariu o demarează, el investindându-şi banii într-o firmă de taxi în Constanţa, într-un salon de înfrumuseţare, într-un lanţ de magazine de haine şi chiar şi-a deschis un restaurant cu specific chinezesc, potrivit adpm.ro.