Facturile la curent și gaze au dat multe bătăi de cap românilor, după ce au venit dublu față de alte luni. După ce Oana Roman s-a plâns de factura de la gaze, și după ce Dani Oțil a avut și el o reacție după ce a văzut factura la curent, a venit rândul lui Mihai Trăistariu.

Cântărețul are o școală de muzică în Constanța, într-un sediu de acolo. Are profesori angajați, acolo se țin cursuri, așa că le oferă elevilor toate condițiile. El spune că pe timp de iarnă ținea temperatura în interior la 24 de grade și plătea lunar aproximativ 700 de lei. Acum a venit factura la gaze, de trei ori mai scumpă decât de obicei.

„Am școala de muzică de șapte ani, în 2019 eu mi-am cumpărat un sediu în Constanța. Mi-am băgat gaze, curent, și, iarna trecută, a fost foarte ok. Când era foarte frig și cel mai ger afară, factura nu trecea de 700 de lei. Acum a venit noua factură și mi-a venit 2.300 de lei. Mi se pare exagerat, nu înțeleg de ce scumpirea asta, e de trei ori mai mare”, a declarat Mihai Trăistariu, pentru click.ro.

„Deja sunt îngrozit și nu știu de unde să mai tai și ce să mai fac”

Mihai Trăistariu nu a stat cu mâinile în sân și a luat deja primele măsuri. A setat în interior o temperatură mai mică, iar pe timpul nopții a închis caloriferele. „Deja sunt îngrozit și nu știu de unde să mai tai și ce să mai fac. M-am dus la școală, am avut ședință cu profesorii angajați și am zis: hai să scădem temperatura! Am dat-o la 22 de grade, noi aveam 24 de grade, ca să fie confort pentru elevi.

Acum, când am văzut factura, am zis: hai să închidem căldura noaptea. Am închis-o de tot, dar se răcește clădirea. Dimineața trebuie dat drumul la căldură din nou Nu mai știu de unde să ai reduc. E un salariu de om, practic”, a mai dezvăluit artistul.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Mihai Trăistariu nu are de gând să stea cu mâinile în sân, spune că vrea să acționeze în instanță firma care îi furnizează gaze în respectiva clădire. „M-am certat cu ei, le-am zis că-i dau în judecată! Vreau să înțeleg și eu de unde au scos 400 de metri cubi, când nu treceam niciodată de 200. Nu vreau să dau faliment! Vine și curentul acum, o să fie groaznic. Practic ăștia închid afaceri acum!”, a mai spus el pentru Click.

Îngrijorările lui nu se opresc aici. Mihai Trăistariu se teme și pentru afacerile lui de pe litoral. Are mai multe apartamente și garsoniere pe care le închiriază doritorilor pe timp de vară. Se gândește că turiștii o să consume multă apă caldă pe timp de vară, așa că și acolo facturile vor fi mai mari.

„Mă bate gândul să-mi pun panouri solare”

„Spaima mea e la apartamentele de pe Litoral. Norocul meu că iarna nu le închiriez, nu sunt folosite! Dar la vară oamenii vor folosi apa caldă, o să facă dușuri zi de zi. O familie de patru membri, vor face mai multe dușuri pe zi, să vezi acolo ce va fi! La turiști se consumă, nu glumă! Mi se pare o catastrofă!

Mă bate gândul să-mi pun panouri solare, m-am și interesat. Adică să-mi dea natura curent și căldură. Și asta e, panourile solare vreo 150 de euro un panou, îmi pun 10-20 panouri. Depind de natură și asta e. Ăsta va fi viitorul, ca să nu depindem de nebunii ăștia. Chiar așa o să și fac!”, a încheiat Mihai Trăistariu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News