Considerat unul dintre favoriții preselecției Eurovision 2016, Mihai Trăistariu s-a situat pe locul cinci după votul publicului, iar artistul a avut multe comentarii de făcut cu privire la felul în care juriul ar fi influențat voturile.
”Pentru mine, Eurovision 2016 a fost un experiment de foc, prin care trebuia să trec”, a mărturisit artistul fanilor săi. El este convins că piesa lui, Paradisio, ar fi putut întrece succesul pe care l-a înregistrat cu ani în urmă cu Tornero. ”E o vorbă celebră care spune cam așa : „Cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât mai mult iubesc animalele. „Mă refer strict la membrii juriului Eurovision, evident. Acum o oră am făcut o vizita adăpostului de câini „Vagabonzii veseli „, din Baia Mare. Întotdeauna animăluțele mi-au adus liniște, pace și iubire”, a mai adăugat cântărețul. El spune că inclusiv afirmațiile juriului puteau să influențeze publicului. „Comentariile juriului erau vădite clar să-mi facă rău”, a spus artistul pentru Libertatea. Mihai a făcut referire inclusiv la comentariile prezentatorilor care l-au întrebat de ce ține morțiș să participe din nou și nu lasă pe alții mai tineri. „Ce mă distrează cel mai mult e următorul fapt : deși s-a anunțat cu surle și trâmbițe că la finală doar publicul alege reprezentantul României prin televot … cu o seară înainte TVR -ul ne-a anunțat că, totuși, juriul va comenta prestațiile noastre, fără sa pună note … dar că au fost rugați ca, de data asta, să comenteze doar pozitiv ca să nu influențeze votul publicului. Nu am nicio problemă în a primi recomandări în ceea ce privește pachetul Paradisio cu care m-am prezentat la concurs, dar s-a văzut clar că la mine s-au terminat toate aprecierile pozitive … Ba, dimpotrivă, au avut comentarii tendențioase menite să influențeze publicul. În plus, coprezentatoarea Jo … a participat și ea la acest complot murdar, atât la semifinală cât și în finală, fiind părtinitoare, deși etica profesională nu permite acest lucru, ea trebuind să fie total imparțială în calitatea ei de coprezentatoare. În direct pe TV a anunțat ca Vanotek sunt favoriții ei, iar la mine, cu o lipsă totală de respect,
m-a întrebat de ce țin morțiș să particip din nou la Eurovision și nu-i las pe cei mai tineri ?!”, a mai răbufnit artistul care se consideră nedreptățit.