Mihai Trăistariu a trecut peste dezamăgirea provocată de fosta iubită și acum este gata să se pună la casa lui. Artistul își dorește să se căsătorească și să aibă doi-trei copii. Dacă până acum el spunea că vrea să aibă 12 copii, unul în fiecare zodie, acum planurile sale s-au schimbat.

De fosta iubită s-a despărțit de curând, după ce acesta a rămas uimit de comportamentul ei. Tânăra se mutase în casa lui Mihai Trăistariu, iar tot timpul stătea să se uite la videoclipuri pe YouTube, fapt ce l-a deranjat destul de tare. Artistul nu-și pierde speranța, pentru că are de unde alege, fiind extrem de curtat.

Mihai Trăistariu are lipici la fete, pentru că îi scriu cu zecile, după cum declară chiar el.

„Mă văd căsătorit, tot întreb unde îmi e iubirea și pe rețelele de socializare. Când postez așa, îmi scriu câte 50 de femei odată. Mai aștept, am zis că e timp. Mi-am ales numai puștoaice care nu rezistă, care gândesc diferit. Vreau mai multă liniște.

Și tată vreau să fiu. Noi suntem patru frați, trebuia să fim șase, doi au murit înainte de naștere. În primele mele declarații de când m-am lansat spuneam că vreau 12 copii, câte unul din fiecare zodie. Eram turbat să am mulți copii. De când am școala de muzică am obosit de copii mici, nu mai vreau așa mulți. Vreo doi, trei copii tot o să fac”, a mai spus Mihai Trăistariu, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Câți bani are la bancă Mihai Trăistariu

Aproximativ un miliard de lei vechi a pus deoparte, în bancă. Artistul se teme să nu treacă din nou printr-o perioadă dificilă, așa că face economii.

„Acum câștig bani din trei surse pentru că și academia de talent s-a redeschis și merge foarte bine. Apartamentele merg brici, am full tot timpul. Am și concerte în fiecare seară până pe 1 septembrie. Oricum, la ora asta, am un miliard de lei vechi strâns în bancă. Și nu-mi vine să cred că am pe plus. Am zis că o să păstrez 20.000 de euro un an în bancă până vara viitoare pentru că nu știu ce se mai întâmplă.

Și atunci mai bine stau cu niște bani depozitați, astfel încât să pot supraviețui un an fără probleme. Mi-am achitat ratele și sunt cu ele la zi și stau cu acești bani în bancă pentru orice eventualitate”, a declarat Mihai Trăistariu într-un interviu mai vechi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News